„Ministrul de interne Ihor Klimenko și șeful Serviciului de Securitate al Ucrainei, Vasil Maliuk, tocmai au raportat reținerea unui suspect în uciderea lui Andri Parubi”, a scris Zelenski pe X în seara de 31 august.
„Acțiunile de investigație necesare sunt în curs de desfășurare. Am instruit ca informațiile disponibile să fie prezentate publicului. Le mulțumesc ofițerilor noștri de aplicare a legii pentru munca lor promptă și coordonată”, a mai spus Zelenski.
Președintele ucrainean a adăugat că „toate circumstanțele acestei crime teribile trebuie clarificate”.
Deocamdată, detalii despre identitatea suspect și posibilele motive ale asasinatului nu sunt disponibile.
Parubi, în vârstă de 54 de ani, a fost împușcat mortal în jurul prânzului pe strada Iefremova, lângă reședința sa, potrivit unui corespondent al serviciului ucrainean al RFE/RL la fața locului. Oamenii legii au confirmat că fostul parlamentar a murit instantaneu din cauza rănilor suferite.
Procuratura Generală a Ucrainei a anunțat că a fost lansată o anchetă pentru crimă și că atacatorul este căutat pentru „omor intenționat”.
În timp ce autoritățile de aplicare a legii încercau să identifice și să rețină atacatorul și căutau indicii despre un posibil motiv al împușcăturii, mai mulți asociați ai lui Parubi au acuzat Rusia.
Parlamentarul Mikola Kniajițki a declarat că el crede că uciderea lui Parubi a fost „o răzbunare rusă pentru poziția sa”, sugerând că a acesta ar fi fost vizat pentru sprijinul arătat pentru suveranitatea, securitatea și unitatea Ucrainei în fața invaziei rusești.
Parubi a jucat un rol important în protestele Maidan din 2013-2014, cunoscute în Ucraina sub numele de Revoluția Demnității.
Atunci, manifestații uriașe împotriva președintelui de atunci, Viktor Ianukovici, care dorea îndepărtarea Ucrainei de Uniunea Europeană și apropierea de Rusia au dus la prăbușirea regimului său și la fuga sa în Rusia.
Parubi a fost, de asemenea, o figură importantă în Revoluția Portocalie, când victoria declarată a lui Ianukovici, favoritul Kremlinului în alegerile prezidențiale din 2004, a fost anulată în urma protestelor masive din cauza dovezilor de fraudă pe scară largă.
„Oricine a făcut-o, cel care a ordonat-o și cel care trebuie să poarte responsabilitatea este Putin”, a declarat fostul președinte Petro Poroșenko, care conduce partidul Solidaritatea Europeană, din care Parubi a făcut parte.
Europa Liberă România e pe Google News. Abonați-vă AICI.