Louis Munteanu s-a accidentat la încălzire
Partida de pe Arena Naţională a fost precedată de accidentarea, la încălzire, a lui Louis Munteanu, care era titular în atacul naţionalei. Golgeterul din sezonul trecut al Superligii a fost înlocuit de Drăguş, iar meciul putea începe.
Tricolorii au dat impresia, în primele minute, că vom vedea o altă faţă a naţionalei, după ratarea lui Drăguş, din minutul 6, dar iluziile s-au spulberat repede, cinci minute mai târziu, când Jonathan David a deschis scorul cu o lovitură de cap, potrivit News.ro.
Gafa lui Moldovan
A venit apoi momentul de black-out al lui Horaţiu Moldovan. Portarul care este rezervă la Oviedo a primit mingea în careu, pe piciorul stâng, a fost presat şi şi-a pierdut capul, a încercat un dribling cu piciorul drept şi Ali Ahmed i-a furat mingea, înscriind pentru 2-0. Stanciu a lovit bara în minutul 34 şi la pauză oaspeţii conduceau pe Arena Naţională.
Tricolorii cei „generoși”: prima victorie pe pământ european pentru Canada după 16 ani
Minutul 63 a adus ocazia mare a lui Drăguş, care a şutat puţin pe lângă poartă, pentru ca în minutul 70 acelaşi jucător să încerce să înscrie cu un călcâi spectaculos, respins de Crepeau.
Recomandări
Afaceristul Dragoș Anastasiu reprezintă Universitatea Babeș-Bolyai într-o organizație europeană pentru excelență în educație
Canadienii şi-au securizat victoria în minutul 77, prin golul lui Niko Sigur, şi echipa din Ţara frunzei de arţar s-a impus cu 3-0, reuşind prima victorie pe pământ european după 16 ani.
Gică Popescu: De foarte mult timp nu am văzut echipa naţională să fie dominată astfel. Lecţie greu de uitat
Fostul internaţional Gheorghe Popescu a declarat, vineri seară, după meciul tricolorilor cu Canada, scor 0-3, că de mul timp nu a mai văzut prima reprezentativă dominată astfel, potrivit News.ro.
„Cred că de foarte mult timp nu am văzut echipa naţională să fie dominată astfel. Victorie meritată a Canadei. Ce măa surprins neplăcut a fost maniera cum am abordat acest meci. Era important să jucăm aceeaşi partitură pe care o vom juca în Cipru. Dacă în meciurile amicale nu încercăm de ce le mai facem? Lecţia pe care ne-a predat-o Canada în seara aceasta este greu de uitat”, a spus Popescu la Antena 1.
ROMÂNIA: H. Moldovan – Raţiu (Sorescu 85), V. Ghiţă, Burcă (M. Popescu 61), Bancu (Chipciu 61) – M. Marin, R. Marin, Stanciu(Fl. Tănase 61) – Man (Al. Mitriţă 74), Drăguş (Miculescu 74), Al. Dobre. SELECŢIONER: Mircea Lucescu
CANADA: Crepeau – Sigur, Cornelius, De Fougerolles (Waterman 82), Laryea – Buchanan (Promise David 78), Kone (Saliba 64), Eustaquio, Ahmed (Nelson 64) – Jonathan David (Hollett 78), Oduwaseyi (Bassong 82). SELECŢIONER: Jesse March
Recomandări
Ce spune ASF despre Axeria, compania de asigurări acuzată de service-uri că nu plătește facturile la fel ca Euroins. Salarii „obscene” în instituție
Cartonaşe galbene: Stanciu 59, R. Marin 81 / De Fougerolles 43, Cornelius 52, Kone 64
Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
ABONEAZĂ-TE
Urmărește cel mai nou VIDEO