Locuri multe, candidați puțini
La Universitatea de Vest din Timișoara, instituția anunță aproape 500 de locuri la buget, inclusiv pe specializări noi precum design ambiental, design de obiect și creație digitală.
„Sperăm să avem candidați interesați, pentru că sunt de viitor”, a declarat Irina Macsinga, prorector UVT, conform Știrile ProTV.
Și la Universitatea Alexandru Ioan Cuza din Iași (UAIC) sunt disponibile peste 400 de locuri finanțate de stat și aproape 2.500 la taxă.
Rectorul Liviu Maha explică: „Există mulți candidați care fie se hotărăsc mai târziu, fie nu au intrat unde au dorit în luna iulie. Sunt candidați care au absolvit Bacalaureatul în sesiunea din toamnă”.
La Universitatea Politehnica din Timișoara, rectorul Florin Drăgan atrage atenția că au rămas libere locuri inclusiv la facultăți foarte căutate: „Avem locuri libere la buget la facultăți la care tradițional nu aveam, de exemplu, Automatică și Calculatoare, la Arhitectură”.
Universitatea din București scoate la concurs peste 6.000 de locuri
În sesiunea de toamnă a admiterii 2025, Universitatea din București (UB) oferă peste 6.000 de locuri la licență, masterat și doctorat.
Pentru programele de licență sunt disponibile peste 2.200 de locuri, dintre care peste 400 la buget. Alte 35 de locuri sunt alocate absolvenților de licee din mediul rural, iar 17 candidaților de etnie romă.
Recomandări
Polonia a doborât zeci de drone rusești care au pătruns în spaţiul său aerian / Varșovia a invocat articolul 4 din Tratatul NATO/ Trump refuză întrebările
La masterat, UB pune la dispoziția tinerilor peste 3.700 de locuri, dintre care peste 200 la buget. Concursul de admitere se desfășoară până la 14 septembrie 2025, în funcție de calendarul fiecărei facultăți.
La Universitatea Ovidius din Constanța (UOC), sesiunea de toamnă a început pe 2 septembrie și se încheie pe 14 septembrie 2025. Candidații au la dispoziție peste 2.100 de locuri la licență și mai mult de 1.500 de locuri la masterat.
Pentru a atrage tinerii, Universitatea Ovidius vine și cu programe de studii noi:
- programul de master Drept medical, cu 25 de locuri;
- două programe de licență în sistem dual: Inginerie și management în construcții și Ingineria și protecția mediului în industria chimică și petrochimică.
Mai puțini absolvenți de Bacalaureat
Potrivit datelor furnizate de Ministerul Educației, numărul absolvenților de liceu din acest an a fost cu 20% mai mic decât în 2024, conform sursei citate.
Asta și pentru că zeci de mii de elevi dispar din sistem până la Bacalaureat.
Concret, mai bine de 62.500 de elevi s-au pierdut pe drum în 13 ani de școală, adică aproape 4 din 10 elevi care au început clasa zero în 2012 nu au mai fost în sistem la Bacalaureat 2025.
În plus, mulți tineri aleg să muncească imediat după finalizarea liceului, iar alții, sprijiniți de părinți, își iau un an liber pentru a călători sau pentru a se pregăti pentru admiterea la instituții cu profil vocațional.
Recomandări
Primele drone ale Rusiei doborâte de NATO în spațiul aerian al unei țări membre
Laura Irimieș, purtător de cuvânt al UBB Cluj-Napoca, confirmă tendința: „În acest an am și avut mai multe locuri decât în anii trecuți în prima sesiune de admitere, iar numărul absolvenților de liceu cu Bacalaureat care s-au putut înscrie la facultate a fost ceva mai mic”.
România, țara cu cei mai puțini absolvenți de facultate din UE
Datele Eurostat arată că România are cel mai mic număr de persoane cu studii superioare din Europa. Datele din 2022 arătau că doar 17,4% dintre românii cu vârste între 25 și 74 de ani aveau studii superioare. Asta în timp ce media europeană este de 32%.
Cei mai mulți români, peste 60% aveau studii medii, iar aproape 22% nu aveau nici măcar studii liceale.
Mai mult, raportul The situation of young people in the European Union arată că tinerii români nu vor nici să studieze, nici să muncească (NEET).
În 2023, România deținea cea mai mare rată NEET din Uniunea Europeană, de 19%. Rata tinerilor care nu muncesc și nu urmează cursuri a crescut față de 2019, când era de 16,8%. România este singura dintre țările din UE în care situația s-a înrăutățit în loc să se îmbunătățească.
Deși universitățile din România pun la dispoziție mii de locuri la sesiunea de admitere din toamnă, interesul tinerilor pentru studii superioare scade în mod vizibil.
Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
ABONEAZĂ-TE
Urmărește cel mai nou VIDEO