„Cum se aude rușinea la Chișinău. Sub stema cu steaua roșie, secera și ciocanul, țucălarul lui Putin, Dodon, a ieșit azi-noapte să chirăie împreună cu câțiva tovarăși: „Rușii-ne! Rușii-ne!”. Și moldovenii i-au răspuns: „Rușii nu ne! Rușii nu ne!”, a scris Cristian Tudor Popescu, luni, pe pagina de Facebook.
Igor Dodon, pe care CTP îl numește „țucălarul lui Vladimir Putin”, este fostul președinte al Republicii Moldova, iar acum conduce Partidul Socialiștilor. Duminică seara, circa 100 de oameni au răspuns apelului lui Dodon și Tarlev și au venit în fața sediului Comisiei Electorale încercând să provoace dezordine.
Dodon și Tarlev au ajuns și ei la fața locului și au ținut un scurt discurs, cerându-le oamenilor să iasă luni în stradă la proteste, invocând fraude în procesul electoral.
După numărarea a mai mult de 99% din secțiile de votare, partidul Maiei Sandu are majoritatea în Parlament cu 55 de mandate, arată datele Comisiei Electorale Centrale (CEC), luni dimineață.
Mesajul transmis de CTP reușește să transforme lupta pentru suveranitate într-un moment de umor amar, dar care reflectă și voința unei națiuni: nu e vorba doar de cifre și procente, ci de o declarație simbolică împotriva celor care încearcă să le dicteze alegerile.
Recomandări
Hip hop în „cămăși verzi”: Radical Entourage promovează piese cu simboluri fasciste
Însă oamenii, potrivit voturilor înregistrate, au ales să spună clar, că independența lor nu poate fi subminată de apropiații Kremlinului. Presa rusă a scris că alegerile parlamentare din Republica Moldova au fost câștigate de opoziție.
Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
ABONEAZĂ-TE
Urmărește cel mai nou VIDEO