Cristi și Adelina Chivu au toate motivele de mândrie: fiicele lor, Natalia (16 ani) și Anastasia (14 ani), le calcă pe urme părinților și au moștenit dragostea pentru sport, în special pentru fotbal. Recent, Adelina Chivu a publicat pe rețelele sociale câteva imagini emoționante din timpul unui meci în care cele două surori s-au aflat pe teren – de data aceasta, ca adversare.
VEZI GALERIA FOTOPOZA 1 / 16
Meciul a avut loc pe terenul Școlii Americane din Milano, instituția în care Natalia și Anastasia studiază. Îmbrăcate în echipamente sportive, cele două au demonstrat că pasiunea pentru fotbal se transmite din generație în generație. Într-unul dintre clipurile postate de Adelina, fostul căpitan al echipei naționale, Cristi Chivu, poate fi văzut privindu-le cu mândrie de pe margine.
Imaginile surprind și un moment tandru între cele două surori, care schimbă câteva cuvinte chiar în timpul jocului – semn că rivalitatea dintre ele rămâne doar pe teren.
Recomandări
Ioan Clămparu îi cere 200.000 de lei unui doctor care i-a întrerupt tratamentul medical. Boală gravă dezvoltată în penitenciar de liderul interlop
Adelina Chivu, stabilită în Milano din 2008, după ce a decis să-și urmeze soțul în Italia, a mărturisit de mai multe ori că nu a regretat nicio clipă această alegere.
Cum își ține Adelina Chivu fetele departe de tentațiile și anturajele periculoase din Milano
Adelina Chivu, soția antrenorului de fotbal Cristian Chivu și prezentatoarea emisiunii X Factor, a vorbit deschis despre măsurile pe care le ia pentru a-și proteja fiicele adolescente, Natalia și Anastasia, de tentațiile și anturajele nepotrivite din Milano. Vedeta a explicat că orașul, altădată liniștit, a devenit din ce în ce mai periculos, iar acest lucru îi creează temeri cu privire la siguranța copiilor săi.
„Eu nu am avut (…). E și un centru important de distribuție Milano, eu am urmărit niște documentare, m-am documentat, doar că ele sunt foarte cumințele momentan. Ele nu prea au dorință să se ducă cine știe unde, căci au totul la îndemână. Cred că și asta a ajutat, faptul că în complexul ăsta au colegi de școală, că se vizitează și nu umblă prin oraș încă”, a explicat vedeta în podcast-ul „Fain & Simplu cu Mihai Morar”.
„Drogurile, păi este mult mai rău decât la București, nesiguranța de pe străzi, din Milano”
Deși Milano este cunoscut pentru cultura sa vibrantă și oportunitățile variate, Adelina a recunoscut că mediul urban actual aduce cu sine provocări serioase. Ea a subliniat că fetele sale sunt cuminți și nu simt nevoia să iasă des în oraș, ceea ce o ajută să gestioneze mai ușor potențialele riscuri.
„Drogurile, păi este mult mai rău decât la București, nesiguranța de pe străzi, din Milano. În ultimii ani este cel mai periculos oraș posibil. Era super liniște și pace, dar nu știu ce s-a întâmplat. Nu mai poți să porți un ceas.
Chiar am fost la poliție, că mi-au clonat cardul la Londra. Este groaznic la Milano, dar asta se întâmplă cam în ultimii trei ani, mai ales după pandemie”, a mai adăugat ea.
Totuși, Adelina rămâne vigilentă în privința anturajului în care acestea cresc și a influențelor din jur. Cu toate acestea, soția lui Cristian Chivu are încredere în alegerile fiicelor sale și le va sprijini în deciziile pe care le vor lua în viață, fără a le impune o direcție profesională anume.
„Eu o să le încurajez pe ele să facă ce le face pe ele fericite. Nu am de unde să știu, habar nu am dacă le-ar plăcea (n.r.: să locuiască în România), nu pot să-mi dau seama. Momentan nu știu nici la ce facultate vor să meargă”, a spus prezentatoarea TV.
Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
ABONEAZĂ-TE
Urmărește cel mai nou VIDEO