Cei care au redactat ştirea voiau, poate, să sublinieze faptul că există, în mediile politice, o concentrare mare pe rezolvarea crizei guvernamentale (deşi tot ei au anunţat, simultan, că această concentrare va lipsi complet, până după întâlnirea la nivel înalt a Formatului Bucureşti 9, care va avea loc abia pe 13 mai). De aici, s-ar trage concluzia că instalarea unui nou guvern nu prezintă, de fapt, nicio urgenţă. Sau, poate, autorii ştirii voiau să insinueze că preşedintele Nicuşor Dan ar fi antieuropean, din moment ce anulează tocmai recepţia ocazionată de Ziua Europei?
Am verificat şi pe site-ul Administraţiei Prezidenţiale
În fond, participarea la o recepţie nu văd cu ce ar contraveni concentrării pe un anumit subiect; mai degrabă, chiar ar putea-o favoriza. Iar pentru agenda întâlnirii „B9”, cu siguranţă că putea fi utilă. Intrigat, totuşi, de ciudăţenia surprinzătoarei ştiri fulguite pe micul ecran, am dat o căutare rapidă, cu ajutorul prietenului Google şi am găsit ştirea şi pe unele site-uri dedicate actualităţii, redactată în mod identic şi cu indicarea faptului că anularea evenimentului a fost „anunţată, miercuri, de Administraţia Prezidenţială”.
Păţit fiind cu povestea (absolut falsă) a afirmaţiei fostului preşedinte Iohannis despre „România, stat eşuat”, am verificat şi pe site-ul Administraţiei Prezidenţiale, unde, însă, nu am găsit nimic de acest gen, ci numai un comunicat de presă pe tema „Săptămânii Europene la Palatul Cotroceni”, o acţiune care s-a derulat între 5 şi 8 mai.
Ziua de 9 mai nu este deloc una obişnuită
Ziua de 9 mai nu este deloc una obişnuită, ci o zi în care România se află într-o situaţie fericită: aceea de a sărbători mai multe lucruri fundamentale. Sau aceea de a împleti o sărbătoare europeană cu (cel puţin) una naţională.
La 9 mai 1945, s-a încheiat cel de Al Doilea Război Mondial în Europa (chiar dacă au mai existat unele lupte, timp de câteva zile, şi după aceea, inclusiv cu participarea unor unităţi româneşti). Ulterior, s-a decis ca această zi, care marca apariţia unor noi speranţe în binele omenirii, să fie declarată ca Ziua Europei şi a fost asociată cu spiritul bunei cooperări internaţionale, caracteristic relaţiilor existente în interiorul Uniunii Europene.
Aceste principii ale bunei cooperări sunt însuşite de România, atât ca membră a Uniunii, cât şi ca ţară care are nişte tradiţii solide, în acest sens, ale propriei politici externe. Dar România este şi una dintre ţările europene care au avut o contribuţie importantă la eforturile care au dus la victoria din 9 mai 1945, respectiv la capitularea Germaniei hitleriste (în urma acestei victorii, acea jumătate a Transilvaniei care fusese atribuită de Hitler şi de Mussolini guvernului condus de Miklos Hothy, a cărei eliberare se încheiase în toamna anului precedent, a fost din nou recunoscută ca parte a României).
9 Mai-o zi a gloriei pentru România şi pentru armata ei
Armata română nu a luptat doar pentru eliberarea propriului teritoriu naţional, ci şi pentru eliberarea Ungariei, Cehoslovaciei şi Austriei. Totodată, în 9 mai (1877, de astă-dată), ministrul nostru de externe, Mihail Kogălniceanu, a formulat, în parlamentul naţional, declaraţia de independenţă faţă de Imperiul Otoman (actul fiind semnat de regele Carol I a doua zi, însă, în mod tradiţional, ziua de 9 mai este sărbătorită ca Ziua Independenţei României). Nouă mai este, aşadar, o zi a gloriei pentru România şi pentru armata ei. Dacă autorităţile noastre nu subliniază acest lucru, cine ar trebui să o facă? Oare preşedintele României a anulat doar „partea europeană” a recepţiei?!
Rememorând, în acest mod surprinzător, semnificaţiile multiple, dar perfect complementare, ale zilei de 9 mai, mi-am amintit de materialul realizat de publicistul Nicolae Cotruţ, pe baza unui pe cât de neaşteptat, tot pe atât de interesant interviu cu doi ofiţeri şi veterani ai armatei române, Marius Popenţa şi Adrian Teodorescu.
Poveşti de eroism pe care românii de acasă nu le-au aflat niciodată
Aceştia au refăcut, efectiv, traseul armatei române din Campania de Vest a celui de Al Doilea Război Mondial (1944-1945). În cursul călătoriei lor, efectuate în Ungaria, Slovacia şi Cehia, aceştia „au vizitat cimitire unde sunt îngropaţi mii de militari români, au vorbit cu localnicii şi au aflat poveşti de eroism pe care românii de acasă nu le-au aflat niciodată”. Această lipsă de informare, constatată cu uşurinţă, este deja un semn de îngrijorare.
În ceea ce mă priveşte, cunosc şi anumite situaţii în care tocmai autorităţile româneşti au împiedicat popularizarea acestor fapte de eroism, pe care, însă, cei din ţările eliberate le apreciau foarte mult. Într-o localitate de lângă Debreţin, cei doi veterani au găsit nu numai un cimitir românesc, ci şi un monument public dedicat „militarilor români care au murit pentru libertate şi eliberare”.
Un alt text comemorativ, avându-i ca autori pe muncitorii din acel oraş, a fost găsit pe monumentul dedicat eroilor români în Miskolc. Iar la Zovlen şi în alte părţi, Popenţa şi Teodorescu au constatat, cu emoţie, că „în Slovacia este un adevărat cult pentru armata română”. În cea de-a treia ţară vizitată, Cehia, atenţia le-a fost atrasă, în special, de Memorialul Eroilor Români din Cimitirul Central al oraşului Brno şi de monumentul de la Humpolec.
A dărâma este mult mai uşor decât a construi
Celor doi călători le-a fost de mare ajutor o hartă interactivă completă, realizată, în mare parte, cu sprijinul Mitropoliei Ortodoxe Române a Germaniei, Europei Centrale şi de Nord. În urma călătoriei, Marius Popenţa şi Adrian Teodorescu au creionat alte proiecte, de tip educaţional, care ne-au fost împărtăşite de Nicolae Cotruţ. Sperăm să se şi realizeze. Am remarcat acest material de presă, care e destul de amplu, şi pentru că aparţine unui publicist din generaţia foarte tânără, ceea ce este un aspect foarte important.
În ceea ce mă priveşte, am întâlnit, la rândul meu, nu puţine manifestări de apreciere, ba chiar de afecţiune şi recunoştinţă, pentru militarii armatei române, în diferite călătorii pe care le-am efectuat în alte ţări. Unele din acestea au avut un conţinut extrem de asemănător cu cel relatat de cei doi veterani intervievaţi de Nicolae Cotruţ, ceea ce constituie o dovadă în plus a autenticităţii unui anumit tip de comportament.
A dărâma este mult mai uşor decât a construi, iar a strica, mult mai rapid şi mai lesnicios decât a repara. Peste asta, în domeniul atât de delicat al afectelor umane, diferenţa este şi mai mare, în favoarea resentimentelor şi în detrimentul sentimentelor pozitive. Deja aproape că s-a generalizat ideea că, pentru a afirma ceva, îţi trebuie caracter, iar caracterul nu îţi aduce bani, pe când a-nega-ceva-şi-atât e, deseori, o afacere bună.
Caracterul nu poate fi cumpărat de la magazin
Caracterul, oricum, nu este ceva care poate fi cumpărat de la magazin (presupunând că un număr substanţial de oameni ar fi dispuşi să şi cumpere aşa ceva). Este destul de uşor ca, prin absenţa menţionării unor evenimente, să îi determini pe unii să uite, iar pe alţii, mult mai tineri, să îi împiedici să afle. Chiar şi la începutul unui film de ficţiune fantastică, extraordinar de popular în anii 2000 („Stăpânul inelelor”) se spunea că „mult din ceea ce a fost s-a pierdut, pentru că nu mai trăieşte nimeni care să îşi amintească”. Atunci când instituţiile de bază, care formează şi susţin caracterele individuale şi echilibrul general al stărilor sufleteşti, sunt lăsate complet de izbelişte, efectele sunt, însă, de lungă durată.
În timp ce mă pregăteam să trimit redacţiei aceste însemnări, preşedintele Nicuşor Dan a transmis, de la Palatul Cotroceni, un „mesaj cu prilejul Zilei Europei”, care a fost postat pe site-ul Administraţiei Prezidenţiale. Invocând, pe bună dreptate, beneficiile aduse României de apartenenţa la Uniunea Europeană (ceea ce este, un pic, altceva decât „Europa”), preşedintele a declarat, totodată, şi tot pe bună dreptate, că „trebuie să vorbim despre Europa altfel decât cu lozinci, să ieșim din logica în care, în loc de dezbatere, avem lozinci, pentru că, din păcate, Europa este un subiect care divizează societatea noastră și, în loc de dezbatere, cum am spus, avem lozinci”.
Nu a fost vorba nici de a opune sărbătoarea naţională celei naţionale, ceea ce ar fi total nefiresc, ci de o „mutare” a celei de a doua către ziua de 10 mai (bănuiesc că pe baza semnăturii regale, care a consfinţit un act deja produs). Împăcând, cumva, toate tipurile de sensibilităţi, domnul Dan a concluzionat: „Sărbătorim azi Ziua Europei, mâine Ziua Independenței. Sunt două momente legate între ele, sunt legate de destinul occidental al României. Și e util în momente ca astea să ieșim puțin din logica momentului și să avem o privire de ansamblu în perspectivă pe istoria recentă a României”.
Totuşi, ştirile iniţiale, care ignorau dimensiunea naţională a sărbătorii, au avut, în ciuda caracterului lor expeditiv, care le-a făcut aproape neobservate, un efect negativ. Rămâne de văzut dacă ele au fost doar rodul grabei, al unei superficialităţi, ori s-au înscris, cu sau fără voie, într-o strategie anume.
Memoria istorică, în general şi, în special, cea identitară rezistă şi dintr-un soi de instinct colectiv, dar şi prin cei care nu uită. Memoria identităţii europene nu face, nici ea, excepţie. În anumite situaţii, mai speciale (adică defavorabile), această neuitare, care e o stare, în fond, banală, poate evolua, devenind un refuz al uitării.
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.
