Ianis Hagi a început ca titular disputa dintre Alanyaspor și Kocaelispor, din cadrul etapei cu numărul 10 a Superligii turce.
Din păcate, cei doi români de la Alanya, Hagi și Akdag, au fost învinși cu scorul de 2-0. Hagi a bifat 81 de minute din joc, în timp ce Umit Akdag, celălalt fotbalist român de la echipă, a fost integralist în linia defensivă.
Bingol a înscris în minutul 63, pentru ca scorul final să fie stabilit de Dursun, în minutul 88.
Pentru prestația românului Hagi, SofaScore l-a notat cu 6.80. El a avut şi un şut pe poartă, iar 14 din cele 15 pase ale sale au fost reuşite. În ce îl privește pe Akdag, acesta a primit o notă mai mică, 6,7.
Alanyaspor rămâne pe locul 8 în Turcia după 10 meciuri disputate în actualul sezon, cu 13 puncte.
Urmează pentru Hagi un duel în Cupa Turciei pe terenul celor de la Bursa Yildirimspor, după care vor primi etapa viitoare vizita celor de la Gaziantep. E al doilea meci consecutiv fără nicio realizare pentru băiatul lui Gică Hagi în Turcia, care a început fulminant acest sezon.


