A doua zi a Forumului Economic Mondial de la Davos a fost marcată de discursul lui Donald Trump.
Liderul de la Casa Albă a ajuns cu întârziere și a vorbit mult despre Europa şi Groenlanda.
Donald Trump a spus că respectă oamenii din Groenlanda și Danemarca, dar a susținut că securitatea teritoriului a fost asigurată în trecut de Statele Unite. SUA au apărat Groenlanda în timpul celui de-Al Doilea Război Mondial, după ce Danemarca a căzut pradă nazişitilor în șase ore.
Americanii au înființat baze militare și apoi au returnat teritoriul Danermacei. “Ați fi vorbit germană sau japoneză fără noi. Am dat Groenlanda înapoi Danemarcei. Ce proști am fost!”, a fost concluzia lui Trump pe subiect.
El a afirmat că Statele Unite “au mare grijă” de popoarele Europei şi a menționat rădăcinile sale familiale scoțiene și germane: “Credem profund în legăturile pe care le împărtășim cu Europa ca civilizație”.
Totuși, Trump a avertizat că problemele legate de energie, comerț, migrație și creștere economică trebuie să fie prioritare pentru oricine vrea să vadă un Occident puternic și unit. El a criticat cultura europeană din ultimii zece ani, susținând că unele state “se distrug singure” și a insistat că SUA își doresc aliați puternici, nu slăbiți.
Trump a prezentat și un bilanț al primului an de mandat, spunând că a venit la Davos cu “vești cu adevărat fenomenale din America”. De asemenea, a criticat Europa pentru “migrația necontrolată” și pentru accentul pus pe energia verde, susținând că unele zone au devenit de nerecunoscut și că Europa nu merge în direcția corectă.
Spotmedia vă prezintă cele mai importante evenimente şi declaraţii de astăzi de la Davos 2026:
Discursul lui Trump s-a încheiat după mai bine de o oră, depășind cu 40 de minute timpul alocat. “SUA s-au întors, mai mari și mai puternice ca niciodată. Ne vedem pe aici”, a spus el în încheiere.
- Pe parcursul discursului său de astăzi, Trump a repetat afirmația nefondată conform căreia SUA au returnat Groenlanda Danemarcei după cel de-al Doilea Război Mondial. Este o replică obișnuită a președintelui, dar Statele Unite nu au deținut niciodată teritoriul autonom, amintește The Guardian. Groenlanda face parte de secole din Regatul Danemarcei, fapt stabilit de dreptul internațional și recunoscut chiar de SUA. Deși americanii au înființat baze militare în Groenlanda (printr-un acord de securitate cu Danemarca în timpul războiului) în timpul celui de-al Doilea Război Mondial, acest lucru nu a conferit un drept de proprietate. În 1946, președintele de atunci, Harry Truman, a propus în secret să cumpere Groenlanda, dar în cele din urmă a fost respinsă de danezi.
- SUA nu doresc să „distrugă” țările cu tarife vamale, dar multe profită de America, a spus Trump. “Mi-am dat seama că Statele Unite țin pe linia de plutire întreaga omenire. Toată lumea a profitat de SUA. Eu am fost un om cinstit și am stabilit tarife. Fără noi, nicio țară reprezentată aici nu mai există.”
- Afirmația lui Trump conform căreia SUA nu au obținut „nimic” de la NATO în afară de rolul său în timpul Războiului Rece este înșelătoare, subliniază BBC. După ce SUA au fost atacate pe 11 septembrie, NATO a invocat Articolul 5, ceea ce a declanșat un sprijin la scară largă, inclusiv patrule aeriene de avertizare și supraveghere deasupra SUA. A fost prima dată când resursele militare NATO au fost utilizate prin invocarea Articolului 5. În plus, mai multe țări NATO – inclusiv Germania, Franța, Italia și Marea Britanie – au contribuit cu trupe la Forța Internațională de Asistență și Stabilizare (ISAF) condusă de NATO în Afganistan. Printre țările care au contribuit s-a numărat Danemarca, care a suferit una dintre cele mai mari rate de pierderi pe cap de locuitor dintre aliații SUA.
- Într-un moment de confuzie, Trump a dat vina pe „Islanda” pentru scăderea de ieri a burselor din SUA.
- Trump respinge ideea că o preluare a Groenlandei ar fi o lovitură pentru NATO. “SUA sunt tratate foarte nedrept de NATO. Dăm atât de mult și primim atât de puțin în schimb. Nu ați avea NATO dacă nu m-aș implica. Nu apreciază ceea ce facem. Vorbesc despre NATO și Europa.”
- El insistă că Groenlanda este “o cerere foarte mică”, în comparație cu ceea ce SUA au oferit NATO timp de multe decenii. Și pune la îndoială angajamentul altor membri NATO față de alianță, spunând: “Suntem acolo pentru NATO 100%, nu sunt sigur dacă ei ar fi acolo pentru noi.”
- Trump și-a folosit retorica specifică pentru a presa elitele globale, în timp ce le-a cerut să permită achiziția Groenlandei: “Puteți spune da și vom fi foarte recunoscători, sau puteți spune nu și ne vom aminti.”
- Trump spune că Statele Unite doresc “negocieri imediate” pentru a discuta achiziția Groenlandei, dar a subliniat că nu va folosi forța militară pentru a anexa insula arctică. “Probabil că nu am obține nimic decât dacă aș folosi forță excesivă, unde am fi, sincer, de neoprit. Dar nu vom face asta. Tot ce cer SUA este un loc numit Groenlanda. Bun. Acum toată lumea spune: ‘O, ce bine’. Aceasta este probabil cea mai importantă afirmație pe care am făcut-o, pentru că oamenii credeau că voi folosi forța. Nu trebuie să folosesc forța. Nu vreau să folosesc forța. Nu voi folosi forța.”
- El a precizat că scopul SUA este să obțină Groenlanda cu “dreptul de proprietate complet”, nu doar printr-un acord, argumentând că pentru a apăra insula este necesară deținerea titlului legal: “Nu poți să o aperi pe bază de închiriere.”
- Despre Groenlanda: “Aveam de gând să omit asta din discurs, dar cred că aș fi fost evaluat foarte negativ. Am un respect imens pentru oamenii din Groenlanda și pentru cei din Danemarca. Toți membrii NATO trebuie să-și apere teritoriul. Dar nu există nicio putere mai mare decât SUA. Danemarca a picat în fața Germaniei naziste în doar șase ore, a trebuit să trimitem noi trupe ca să apere Groenlanda. Am stabilit baze militare în Groenlanda pentru Danemarca, am luptat pentru Danemarca, am salvat Groenlanda. După războiul pe care l-am câștigat noi – și fără noi ați fi vorbit cu toții germană și puțină japoneză – am dat Groenlanda înapoi Danmarcei. Ce proști am fost! Și cât de nerecunoscători sunt ei acum. Nimeni nu poate asigura Groenlanda în afară de SUA.”
- Trump și-a început discursul la ora 15:40. Președintele face un bilanț al realizărilor din primul său an de mandat, afirmând că a sosit în Alpii elvețieni cu „vești cu adevărat fenomenale din America”.
- Trump a criticat apoi „migrația necontrolată, în masă” și accentul pus de Europa pe energia verde. El a susținut că anumite locuri din Europa sunt de nerecunoscut. Trump a afirmat că prieteni de-ai săi se întorc din diferite locuri și spun, într-un sens negativ, că „nu mai recunosc” locurile europene pe care le văd. Președintele SUA a insistat că își dorește ca Europa să o ducă bine, dar a susținut că aceasta nu se îndreaptă în direcția corectă.
- Delegații Forumului Economic Mondial se înghesuie în sala principală a centrului de congrese, disperați să prindă un loc bun pentru a urmări discursul lui Trump. Cu un zgomot îngrozitor, ușile sălii Centrului de Congrese s-au închis și doar o parte a delegaților a reușit să intre. Corespondentul The Guardian nu-și amintește să se fi întâmplat așa ceva înainte – sala are o capacitate de 5.000 de persoane și e arhiplină. Acum s-a format o nouă înghesuială pentru că delegații vor să vadă intrarea lui Trump în clădire.
- Atmosfera în a doua zi la Davos este influențată de așteptarea discursului lui Donald Trump, „cu o stare de îngrijorare activă”, a scris ministrul de Externe a României, Oana Țoiu pe X.
- Discursul lui Trump de la Davos va avea o tentă de „America pe primul loc”, le-a spus un oficial de rang înalt de la Casa Albă jurnaliștilor care se aflau la bordul Air Force One, relatează BBC. Oficialul a spus că președintele va aborda, de asemenea, subiecte precum Venezuela, Groenlanda și economia SUA.
- Donald Trump a ajuns cu întârziere la Zurich, Elveția, cu două ore față de ora programată, după ce zborul său cu Air Force One a fost afectat de probleme tehnice. Președintele american a luat apoi elicopterul Marine One până la Davos.
- Întâlnirea cu Merz anulată – Trump ar fi trebuit să-şi susțină discursul la 14:30, ora locală din Davos, adică 15:30 ora României. Programul oficial nu a fost modificat, dar întârzierea lui Trump a avut deja un efect. O întâlnire bilaterală programată între președintele SUA și cancelarul german Friedrich Merz, în cadrul Forumului Economic Mondial, a fost anulată din cauza sosirii întârziate a delegației americane, a declarat o sursă germană pentru Reuters.
- Christine Lagarde pleacă de la dineul VIP – Tensiunile sunt cu siguranță ridicate la Davos în acest an. Bloomberg relatează că şefa Băncii Centrale Europene, Christine Lagarde, a părăsit un dineu VIP organizat aici, aseară, după ce secretarul american al Comerțului, Howard Lutnick, a început să critice dur Europa, potrivit unor persoane familiarizate cu situația.
- Danemarca este „irelevantă” – Secretarul Trezoreriei SUA, Scott Bessent, a declarat că Danemarca este „irelevantă”. „Investiția Danemarcei în titluri de stat americane, la fel ca Danemarca însăși, este irelevantă”, le-a spus Bessent jurnaliștilor la Davos, miercuri dimineață. „Ei vând titluri de stat de ani de zile. Nu sunt deloc îngrijorat”, a adăugat secretarul Trezoreriei SUA.


