Coiful traco-getic din aur de la Coțofenești nu este singular în peisajul arheologic românesc. Pe lângă acesta mai există alte patru coifuri similare descoperite pe un areal întins. Trei dintre acestea sunt din argint, în timp ce „geamănul” celui din Coțofenești este tot din aur.
Coiful de aur de la Cucuteni-Băiceni FOTO voci.ro
publicitate”); background-position: center center; background-repeat: no-repeat;”>
Coiful traco-getic din aur de la Coțofenești este unul dintre cele mai cunoscute artefacte din perioada respectivă, mai ales datorită furtului acestuia din Muzeul Drents din Assen, Olanda. Cu această ocazie, mulți români au aflat că avem astfel de comori în muzee dar și despre importanța lor patrimonială și identitară. Puțin cunoscut publicului larg este faptul că acest coif de la Coțofenești, are un frate „geamăn”, tot din aur. În plus, mai sunt și alte trei coifuri care seamănă foarte bine cu cel de la Coțofenești, mai ales prin simbolistică și formă, doar că sunt realizate din argint. Aceste cinci coifuri au fost descoperite toate pe teritoriul României, dar pe un areal întins, din Banat până în nordul Moldovei.
Interesant este faptul că toate aceste coifuri datează din perioada secolele V-IV îHr. Totodată specialiștii consideră că aceste coifuri erau mai degrabă podoabe și aveau o simbolistică ritualică, fără nicio utilitate pe câmpul de luptă.
„Geamănul” coifului de la Coțofenești, descoperit în nordul Moldovei
Coiful de la Coțofenești nu este singular. În nordul Moldovei, în județul Iași, a fost descoperit acum 67 de ani un coif asemănător. Unii ar spune aproape identic. Este vorba despre coiful de la Băiceni-Cucuteni, o piesă de tezaur incredibilă, realizată din aur de cea mai bună calitate. Interesant este faptul că provine din același secol ca și cel de la Coțofenești, adică secolul V-IV î.Hr.
Coiful de aur din județul Iași a fost descoperit întâmplător de niște localnici care săpau într-o lutărie de la marginea satului Băiceni, în zona platoului Laiu. Acesta făcea parte dintr-un tezaur compus din nu mai puțin de 70 de piese, toate din aur. Piesele au fost recuperate fragmentar, dar, chiar și așa, tezaurul de aur cântărea 2,5 kilograme. „În componența sa sunt artefacte din aur cu caracter ritualic și apotropaic, majoritatea în stare fragmentară. Principalul obiect din acest tezaur este un coif de tip mithraic, cu diferite reprezentări simbolice. Alături de acesta se regăsesc două brăţări spiralate, un colan, aplice de harnaşament şi decoraţiuni vestimentare”, precizează cei de la Muzeul Național de Istorie al României.
publicitate”); background-position: center center; background-repeat: no-repeat;”>
Cel mai interesant obiect era acel coif din aur. Acesta seamănă izbitor cu cel de la Coțofenești, atât ca formă, cât și ca ornamentație. Adică are forma unei „căciuli”, cu o calotă înaltă închisă, obrăzare laterale și o apărătoare pentru ceafă. Totodată, calota este ornată cu elemente ce pot simboliza părul uman sau buclajul unei căciuli din pielicele de oaie. Partea din față a coifului lipsește, dar, prin analiză comparativă, s-a stabilit că avea acel decor cu ochi specific coifului de la Coțofenești.
„Deşi recuperat fragmentar din întregul lot de piese de aur ajunse în mâna specialiştilor, de cca 2500 g aur de calitate, s-a putut reconstitui un coif de paradă având forma unei căciuli din blană de miel buclată. Din păcate, existenţa decorului care imită ochii este doar presupusă, nefiind recuperată partea frontală a căştii, dar din analiza stilistică şi iconografică a întregului tezaur reiese că şi acesta este realizat într-un atelier local”, precizează specialiștii de la ENDA (enciclopedia-dacica.ro), pe baza lucrărilor lui Cătălin Borangic, „Făuritori de arme. Metalurgia nord-dunăreană între necesitate şi specializare”, și Vasile Boroneanţ, „Noi discuţii asupra coifurilor dinastice dacice”.
Personaje misterioase, ritualuri și simbolistică comună
Coiful a fost realizat din foaie de aur (cel mai probabil de 18 carate), prin ciocănire la rece, și ornamentat prin tehnica „au repoussé”. La fel ca și cel de la Coțofenești, coiful de aur de la Băiceni este decorat cu motive spiralice, zoomorfe, cu reprezentări de animale fantastice, dar și de personaje umane în ipostaze ritualice. Pe obrăzarul drept a fost realizat un personaj așezat pe un jilț, efectuând o libație (consum de vin). Acest personaj cu părul tuns scurt și fără barbă, îmbrăcat în veșminte bogate, ține în mâna dreaptă o phială (un vas antic, de obicei de formă plată sau puțin adâncită, asemănător unei farfurii adânci sau unui bol, utilizat preponderent în Grecia antică și în culturile traco-getice pentru libațiuni), iar în mâna stângă un rhyton (vas antic, de obicei conic, curbat sub formă de corn de vită, utilizat în antichitate pentru libații). Este clar un aristocrat sau un personaj mitologic, realizând un ritual sau un gest sacru, la fel ca personajul de pe obrăzarul coifului de la Coțofenești, o căpetenie care sacrifică ritualic un berbec.
publicitate”); background-position: center center; background-repeat: no-repeat;”>
Pe apărătoarea de la ceafă, pe partea exterioară, la fel ca și la coiful de la Coțofenești, sunt animale fantastice, adică doi cai înaripaţi, adosaţi, având între ei un motiv decorativ floral. Obrăzarul stâng este ornamentat cu şerpi cu capete de pasăre şi un cap de taur între ei. Și coiful de la Băiceni prezintă simbolistică iraniană, la fel ca cel de la Coțofenești, dar este evident faptul că a fost lucrat în ateliere locale. Adică, pur și simplu, au fost imitate modele scitice, dar de către meșteri autohtoni. Înălţimea coifului este de 34,50 cm, are un diametru de 25 de centimetri şi cântăreşte în jur de 500 de grame. Acest coif se află la Muzeul Național de Istorie din București.
Superbele coifuri din argint, „o modă” getică extracarpatică
Pe lângă aceste coifuri de aur, în arealul extracarpatic, pe teritoriul de astăzi al României, s-au mai descoperit încă trei coifuri care seamănă ca formă, stilistică și, probabil, ca funcționalitate și simbolistică. Diferența majoră o reprezintă faptul că celelalte trei coifuri sunt confecționate din argint, și nu din aur, ca cele de la Coțofenești și Băiceni. Poate fiindcă nu aparțineau unor căpetenii atât de puternice sau fiindcă argintul era un metal mai accesibil acelor comunități.
Unul dintre aceste coifuri a fost descoperit în zona Agighiol, județul Tulcea. Acesta făcea parte dintr-un tezaur găsit într-un mormânt princiar, unic pe teritoriul României. Acest coif de argint este o remarcabilă piesă de paradă. Are o formă caracteristică, fapt ce a permis specialiștilor să îl considere un tip de coif specific lumii traco-getice, fiind adesea definit în literatura de specialitate drept „coif de tip getic”.
Simbolistica ornamentelor de pe coiful de aur furat în Olanda. Ce origine avea, de fapt, obiectul sustras din muzeu
Coiful de la Agighiol
Are forma unei căciuli țuguiate, amintind de acoperămintele de cap tradiționale ale epocii, o înălțime totală de 27 de centimetri și cântărește peste 700 de grame. Era lucrat dintr-o placă de argint destul de subțire, având în zona calotei o grosime de sub 1 mm. Totuși, marginile sunt mai robuste pentru a oferi structură, atingând în zona deschizăturii feței o grosime de 3–4 mm. Avea aceeași formă ca cel de la Coțofenești sau ca cel de la Băiceni și prezenta acel decor distinctiv al perechii de ochi din zona frontală. Obrăzarele erau, de asemenea, bogat decorate.
publicitate”); background-position: center center; background-repeat: no-repeat;”>
Asemănător este și un alt coif, realizat tot din argint, descoperit în perioada interbelică în zona Porților de Fier. „Descoperit în perioada interbelică, undeva în judeţul Mehedinţi (Ştefan Burda localizează descoperirea «undeva în zona Haţegului» (cf. Burda 1979, p. 30)) şi cunoscut ca fiind «coiful de la Porţile de Fier», aflat astăzi în custodia Detroit Institute of Arts, coiful are o formă ţuguiată, asemănătoare unei căciuli, este lucrat dintr-o singură placă groasă de argint, prin batere şi sudare. De acelaşi tip cu cele descoperite la Agighiol şi Peretu, este bogat decorat cu elemente antropomorfe şi zoomorfe. Prezintă în zona frontală o pereche de ochi apotropaici, redaţi prin gravare, caracteristică ce îl înscrie în realizările artei geto-dacice”, precizează specialiștii de la ENDA.
Coiful de la Peretu FOTO Muzeul Județean Teleorman
În fine, cel de-al treilea coif de argint, asemănător cu celelalte, este cel de la Peretu, găsit în 1970. Este un coif masiv, cântărind 800 de grame, de asemenea bogat ornamentat pe obrăzare și pe apărătoarea de la ceafă. Prezenta același element comun al celor doi ochi situați în partea frontală. După cum se observă, toate aceste coifuri au fost descoperite în zonele extracarpatice, din Banat până în Dobrogea și, în nord, până în Moldova. Toate aparțin perioadei secolelor V-IV î.Hr. Atât coiful de la Peretu cât și cel de la Agighiol se află la Muzeul Național de Istorie al României.
publicitate”); background-position: center center; background-repeat: no-repeat;”>
Coifurile de aur, un simbol al puterii în lumea getică
Toate aceste elemente ritualice, acei ochi magici, materialul din care erau executate indică faptul că acele coifuri nu aveau utilitate marțială. Pe câmpul de luptă nu aveau nicio valoare protectivă. O spadă de fier sau o secure din același metal ar fi despicat ușor capul unui luptător echipat cu un coif de aur. În schimb, aceste coifuri erau mai degrabă simboluri ale funcției, ale statutului. Erau asemeni unei coroane regale.
Cel care purta coiful prelua nu doar puterea militară, ci și pe cea religioasă. Era, cel, așa cum arată ornamentele de pe obrăzare, care executa tot felul de ritualuri în numele comunități. Cel care media relația dintre trib și zei. Cel mai probabil, astfel de obiecte erau transmise din generație în generație și erau primite în urma unei inițieri sau ceremonii. Simbolistica iraniană i-a dus pe unii cu gândul la importuri sau obiecte obținute prin jaf și pradă. În realitate specialiști precum Vasile Pârvan sau Dumitru Berciu credeau că era vorba mai degrabă de ateliere locale specializate în executarea acestor obiecte de prestigiu.
Sau mai degrabă de artizani itineranți care cunoșteau întreaga simbolistică și „canonul” după care trebuia executate aceste obiecte de mare prestigiu. Se bănuiește că era vorba despre un „canon”, adică un stas, cu o serie de elemente care trebuiau neapărate adăugate. De exemplu, forma, prezența cailor înaripați și a animalelor fantastice dar și a ochilor care au făcut faimoase aceste coifuri. Elemente iraniene au fost preluate în general de la sciți și se amestecau cu simbolistica locală, traco-getică.
Jaful care a șocat lumea: ce nu s-a spus până acum despre artefactele geto-dacice furate. România mai are doar 10 brățări regale
„Nu se poate spune, însă, că acest coif nu conţine şi o componentă indigenă. În primul rând, tipul însuşi, pe care l-am numit getic, este al localnicilor. Coiful a fost comandat de un şef al aristocraţiei locale. Se adaugă şi folosirea rozetei, a benzii haşurate, a triunghiurilor, a spiralei, care sunt caracteristice artei traco-getice. (…) De asemenea, câteva stângăcii tehnice – detaliile nu au fost redate potrivit legilor perspectivei: o mână anemică, corpul alungit şi disproporţionat al berbecului – nu pot proveni decât de la un meşter local, în nici un caz unul grec. Ne găsim în faţa unei combinaţii curioase, pe de o parte o concepţie şi realizare superioare, iar pe de alta o primitivitate în execuţie, care trădează pe locanici şi întreaga artă traco-getică“, precizează Dumitru Berciu în „Arta traco-getică“.
Asemănările dintre obiecte descoperite pe un spațiu atât de întins arată o uniformitate culturală extraordinară în rândul triburilor traco-getice. „Coiful de aur nu era doar un element de protecție, ci un însemn al puterii sacre. Existența mai multor piese de acest tip indică faptul că spațiul nord-dunărean era fragmentat în mai multe formațiuni politice (uniuni de triburi), fiecare având propriul său rege-preot care avea nevoie de o astfel de ‘coroană’ pentru a-și legitima autoritatea”, preciza specialistul Cătălin Borangic în „ Făuritori de arme. Metalurgia nord-dunăreană între necesitate şi specializare”. Aceste coifuri, ritualice, de podoabă erau apanajul unei aristocrații getice bogate, sofisticate și în legătură cu lumea elenistică.
publicitate”); background-position: center center; background-repeat: no-repeat;”>
„Adevăratul
lux și adevărata înflorire artistică se regăsesc în rândul clasei nobile, al
războinicilor seniori care stăpânesc asupra populației de țărani. Ceea ce îi
încântă cel mai mult este împodobirea trupului cu brățări, colane, inele și
alte podoabe, precum și ornamentarea hainelor cu aplice, nasturi și pandantive
fixate pe stofă. Mantiile și
tunicile sunt prinse cu fibule extrem de variate ca formă și dimensiune, iar
cingătorile sunt decorate cu plăci metalice, având modele în special
geometrice, realizate prin gravare sau prin tehnica repoussé. Chiar și
echipamentul cailor, precum hamurile și frâiele, este bogat ornamentat cu
aplice și podoabe din metal. Femeile
poartă, la rândul lor, cercei din bronz sau aur, inele de bucle, ace de păr ori
pentru fixarea veșmintelor, diademe, paftale și alte discuri ornamentale. De
asemenea, ele folosesc, asemenea bărbaților, podoabe de corp precum brățări și
colane. Cei foarte
bogați, asemenea Atrizilor din lumea miceniană, își permit toate aceste podoabe
din aur pur, iar până și vasele folosite în viața de zi cu zi sunt
confecționate din același material prețios”, preciza Vasile Pârvan.
