Netflix a surprins publicul din România cu un videoclip special publicat pe Facebook, în care doi actori din serialul Wednesday recită versuri din celebra poezie Plumb, scrisă de George Bacovia.
Continuarea sezonului va fi disponibilă pe 3 septembrie. FOTO: captură video Facebook
„Ce au în comun elevii din România și cei de la Nevermore? Plumb de George Bacovia”, a scris platforma de streaming în descrierea videoclipului.
„Salut, România. Am auzit că îți place foarte mult poezia sumbră. Și chiar o studiați în școli. Impresionant. Ne-ar plăcea să o cunoaștem pe una dintre ele. Și, dintr-o pură întâmplare, avem chiar aici o colecție din poeziile tale. Ce coincidență. Plumb”, au spus Isaac Ordonez, care joacă rolul lui Pugsley Addams, și Joy Sunday, Bianca Barclay în serial.
Postarea publicată de Netflix vine în contextul lansării sezonului 2 al serialului Wednesday, care a debutat pe 6 august 2025 cu primele patru episoade din cele opt programate. Continuarea sezonului va fi disponibilă pe 3 septembrie.
Noile episoade o aruncă pe adolescenta întunecată interpretată de Jenna Ortega într-un mister și mai complicat, presărat cu experimente secrete, zombi înfometați și momente bizare.
„Nu am vrut să ne repetăm, deoarece al doilea sezon este o etapă delicată pentru multe seriale, și am vrut să schimbăm modul de prezentare a misterului. La finalul episodului 4, se dezlănțuie literalmente iadul”, a declarat co-creatorul Alfred Gough pentru Entertainment Weekly.
La rândul său, colegul său Miles Millar a avertizat că telespectatorii ar trebui să fie „foarte îngrijorați” de ceea ce urmează să se întâmple în serial.