Totuși, ceva încă planează asupra noastră. Un pericol venit din umbrele trecutului antisemit, legionar, comunist. Un trecut neasumat, nejudecat la un tribunal al conștiinței.
Știm că este anormal să omagiem criminali, dar închidem ochii și nu aplicăm legea când anumiți oameni pun coroane de flori la troița dedicată lui Zelea Codreanu sau declarăm zi de doliu național pentru Ion Iliescu, un individ care, pentru a-și menține puterea, a asmuțit minerii împotriva altor cetățeni. Au rezultat morți, violuri, abuzuri, dar cu toate acestea nu avem puterea să spunem NU MERITĂ O ASEMENEA ONOARE.
Complici la aceste situații sunt tocmai reprezentanții din fruntea statului. Președintele României, premierul României, Curtea Constituțională, în general, autoritățile.
Avem un fost președinte declarat colaborator al Securității, Traian Băsescu, dar îl repunem în drepturi de fost șef de stat printr-o decizie a CCR, care nu neagă statutul de colaborator.
Avem, de asemenea, un președinte care respinge puțin argumentat și fără o viziune clară legi care condamnă legionarismul și antisemitismul. Un președinte, Nicușor Dan, de la care ne așteptam să pună o oglindă în fața societăți care să ne arate unde am greșit și unde continuăm să greșim atunci când vorbim despre trecutul antisemit al elitelor românești, dar care a preferat să nege trecutul în loc să-l vindece.
Recomandări
Mircea Cărtărescu, scriitor: „Ion Iliescu a fost un «comunist cu față umană», o formă mai perfidă a totalitarismului comunist. Fiindcă în definitiv nu există comuniști cu față umană, ci doar comuniști cu mască umană”
Aceste ambiguități, anormale într-o societate civilizată, pentru unele existând și legi care nu sunt respectate, țin România într-o zonă obscură, unde valorile umanității sunt mânjite de calcule politice. Astfel, viitorul devine incert, balansându-ne periculos între nostalgii care pot deveni fatale.
Foto: Vlad Chirea
Abonați-vă la COMPULSIV! Carte, film, muzică, politică și social media – filtrate rapid de un consumator compulsiv – Costi Rogozanu.
ABONEAZĂ-TE
Urmărește cel mai nou VIDEO