Articol de Cosmin Nistor – Publicat miercuri, 29 octombrie 2025, 00:10 / Actualizat miercuri, 29 octombrie 2025 00:15
Meciul din etapa #1 a grupelor din Cupa României, dintre Csikszereda Miercurea Ciuc și Sepsi OSK, s-a încheiat cu o remiză „albă”, scor 0-0. Presa maghiară a ținut să remarce această partidă, numită drept „Cupa Ținutului Secuiesc”.
Pentru oaspeți, fundașul Alin Dobrosavlevici (31 de ani) a fost eliminat în minutul 59, după ce a primit două cartonașe galbene, dar echipa din Sfântu Gheorghe a rezistat în inferioritate numerică până la final.
Publicațiile din Ungaria au relatat pe larg despre duelul dintre cele două formații: „Cupa Ținutului Secuiesc”
„Nu s-a marcat niciun gol în meciul din Cupa Ținutului Secuiesc.Cuvinte maghiare în tribune, în loc de ură față de maghiari.A fost prima dată când cele două echipe s-au întâlnit într-un meci oficial de la sezonul 2014-2015 al ligii a treia.Un meci secuiesc a avut loc în Cupa României: echipa de primă ligă FK Csíkszereda a găzduit formația de ligă secundă Sepsi OSK în prima rundă a fazei grupelor”, au scris jurnaliștii de la nb1.hu.
Sursa amintește că în teren s-au aflat nu mai puțin de zece jucători de origine maghiară în formulele de start ale celor două echipe.
„Un meci între două cluburi care duc mai departe spiritul fotbalului maghiar din Transilvania. Nicio tensiune, doar fotbal și respect”, notează aceeași publicație.
Mesajul lui Lorand Paszka înainte de meci
Înaintea confruntării, fundașul celor de la Csikszereda, Lorand Paszka (29 de ani), a avut un mesaj în limba maghiară.
„Le urăm tot binele, în afara acestui meci, pentru că ar fi frumos să revină cât mai curând în prima ligă. Ar fi minunat pentru Ținutul Secuiesc să aibă două echipe de prim eșalon. Sper ca atât ei, cât și noi să ne atingem obiectivele”, a spus Paszka.
După 11 etape, Sepsi ocupă locul 7 în Liga 2, în timp ce Csikszereda se află pe locul 14 în Superliga, cu 13 puncte din 14 meciuri.


