Tensiunile din
coaliția de guvernare provocate de al doilea pachet de măsuri fiscale l-au
determinat premierul Ilie Bolojan să amâne adoptarea unei ordonanțe de urgență
criticate de PSD, formațiune care susține că aceasta ar fi blocat implementarea
PNRR.
Ștefan Ovidiu Popa anunţă că ordonanţa de urgenţă care vizează PNRR a fost amânată. FOTO: Facebook
Discuțiile
tensionate din cadrul coaliției, generate de cel de-al doilea pachet de măsuri
fiscale, au dus la amânarea unei ordonanțe de urgență controversate. Premierul
Ilie Bolojan a decis să nu o adopte în ședința de Guvern de joi, după ce PSD a
avertizat că prevederile actului normativ ar fi periclitat accesarea fondurilor
din Planul Național de Redresare și Reziliență (PNRR).
Anunțul a fost
făcut de deputatul social-democrat Ștefan Ovidiu Popa, care a postat un mesaj
dur pe contul său de Facebook, în care afirmă că „România nu se conduce din
birou, cu pixul pe hârtie, ci din teren”.
„PSD nu acceptă decizii luate peste capul celor care
reprezintă România reală! Astăzi, pe ordinea de zi a ședinței de Guvern figura
Ordonanța de Urgență care ar fi blocat de facto PNRR-ul. Sub presiunea aleșilor
locali, premierul Ilie Bolojan a fost nevoit să amâne adoptarea acestei OUG și
a decis ca proiectul să rămână în transparență publică și să fie discutat până
marți”, a transmis joi, 14
august, parlamentarul pe pagina sa de Facebook.
Ștefan Ovidiu Popa
a subliniat că pentru PSD, vocea primarilor și a aleșilor locali „nu este un simplu punct de vedere – este
vocea a milioane de oameni”, având în vedere că aceștia administrează peste
jumătate dintre comunitățile din România. Potrivit lui, ignorarea acestor
opinii înseamnă ignorarea nevoilor reale din teritoriu.
„Este de bun-simț să renunțăm la proiectele imposibil de
finalizat în termen, dar este inacceptabil ca investiții aflate în stadii
avansate să fie blocate printr-un aviz guvernamental. România nu se conduce din
birou, cu pixul pe hârtie, ci din teren, acolo unde primarii PSD duc greul
dezvoltării locale”, a
mai afirmat deputatul social-democrat.