Potrivit meteorologilor, cantitățile de apă pot depăși 120 litri pe metru pătrat, echivalentul a două luni de precipitații. În paralel, o informare de vreme severă anunță frig, ploi abundente, lapoviță și chiar ninsori la munte, valabilă în întreaga țară până joi dimineață.
Cod roșu de ploi torențiale în Constanța, Călărași și Ialomița
De marți, 7 octombrie, ora 21:00, până miercuri, 8 octombrie, ora 23:00, cele trei județe menționate vor fi afectate de ploi abundente. Se vor acumula între 110 și 120 l/mp, iar în unele localități este posibil să se depășească acest prag.
Totodată, ANM a emis și un cod portocaliu de ploi pentru zonele din Muntenia, Dobrogea, sudul Moldovei și sud-estul Transilvaniei, unde se vor înregistra 60–90 l/mp, izolat chiar 100 l/mp.
Un alt cod, galben, vizează centrul Moldovei, sudul Transilvaniei, estul și sudul Olteniei și Carpații Meridionali, unde sunt așteptate precipitații moderate (25–50 l/mp) și intensificări ale vântului.
La munte, în special la altitudini de peste 1700 de metri, va ninge viscolit, iar stratul de zăpadă poate ajunge la 30 de centimetri.
Vânt puternic și ploi în București
Capitala nu scapă de vremea rea.
Luni spre marți (6–7 octombrie): ploi moderate, 10–20 l/mp, vânt slab până la moderat, temperaturi maxime de 15–16°C.
Citește pe Antena3.ro
Alerte meteo cod roșu și cod portocaliu de ploi, emise de ANM: Unele zone intră sub cod galben de ninsori. Harta județelor afectateMarți spre miercuri (7–8 octombrie): ploi abundente, 50–70 l/mp, vânt cu rafale de până la 65 km/h, temperaturi maxime de 12–14°C.
Miercuri spre joi (8–9 octombrie): ploi persistente, 15–25 l/mp, vânt de 50–60 km/h, temperaturi între 8 și 16°C.
Ninsori la munte și vreme rece în toată țara
Informarea de vreme severă emisă de ANM, valabilă între 6 octombrie, ora 10:00 și 9 octombrie, ora 10:00, prevede:
ploi abundente în sud, est și centru (25–50 l/mp, local peste 70–100 l/mp);
lapoviță și ninsoare la altitudini mari;
vânt cu rafale de 60–70 km/h în Dobrogea, Muntenia și sudul Moldovei;
temperaturi scăzute, maxime între 12 și 18°C și minime de 3–14°C.
Cum va evolua vremea după episodul de ploi
Potrivit prognozei pe patru săptămâni publicate de ANM, vremea se va îmbunătăți treptat.
De la începutul săptămânii viitoare, temperaturile vor reveni la valori normale pentru luna octombrie, iar ploile se vor diminua. Spre finalul lunii, sunt posibile noi episoade de precipitații abundente, în special în sud și sud-est.
Recomandare ANM:
Autoritățile și populația sunt sfătuite să rămână vigilente, să evite deplasările inutile în zonele afectate de cod roșu și să urmărească actualizările zilnice ale prognozei meteo.