Educatoare la doar 20 de ani
În domeniul educației preșcolare, Legea nr. 198/2023 privind învățământul preuniversitar a adus o modificare importantă. Noua prevedere permite angajarea ca educatori sau educatoare în creșe și a absolvenților de liceu pedagogic ori de școli echivalente, cu specializarea „învățător” sau „învățător-educator”. Pentru a ocupa aceste posturi, este necesar ca aceștia să finalizeze, până la 1 septembrie 2028, cursurile de educație timpurie organizate prin programe și proiecte derulate de Ministerul Educației în parteneriat cu alte instituții.
Pentru a înțelege mai bine cum se simt aceste schimbări în realitate, Tătărășanu Ana Gabriela, o educatoare la început de drum, a vorbit pentru Libertatea despre meseria pe care a ales-o din pasiune și iubire pentru copii, despre lucrurile bune și mai puțin bune din domeniu și despre rolul tinerilor în sistemul de învățământ din România. Deși are doar 20 de ani, Ana se află deja în al doilea an de activitate didactică. Este absolventă a unui liceu pedagogic și, în prezent, studentă la Facultatea de Psihologie și Științele Educației.
Iubirea pentru copii, moștenită de la mama educatoare
Libertatea: Ce te-a determinat să alegi meseria de educatoare?
Recomandări
„Școala Altfel”, industria turismului ilegal pe linie de partid. Un avocat explică ce interese se ascund în spatele excursiilor plătite de părinți
Tătărășanu Ana Gabriela: Ceea ce m-a determinat să aleg meseria de educatoare a fost exemplul mamei mele, care, de altfel, este tot educatoare. Aceasta mi-a insuflat dorința de a lucra cu copiii, mai ales atunci când mergeam la serbările de Crăciun pentru a o ajuta. Îi vedeam pe acei copilași care se străduiau să zică cât mai bine poezia pentru părinții lor. În momentele acelea mi se umplea inima de bucurie când vedeam cât de puțin îi trebuie unui copil să fie fericit. Cred că simplitatea aceasta m-a atras la meseria de educatoare, faptul că cei mici pot să se bucure de orice lucru mărunt. De asemenea, cred că i-am moștenit talentul, acest lucru făcând alegerea de a urma această cale, mult mai ușoară.
– Cum ai descrie momentul în care ți-ai dat seama că vrei să lucrezi cu copii?
– Eu cred că dorința de a lucra cu copiii a fost mereu acolo, încă de când eram mică, încă din clasa a III-a sau a IV-a. Îmi amintesc cum le rugam insistent pe verișoarele mele să ne jucăm „de-a școala”, doar ca să pot să le predau și să le corectez greșelile cu pixul roșu. Uneori îmi scoteam caietele vechi din dulap și începeam să le „verific” ca o adevărată învățătoare. Cel mai probabil, undeva în subconștient, știam deja că asta vreau să fac în viitor. Până la urmă, lucrurile s-au schimbat puțin, am ales să fiu educatoare, nu învățătoare, dar nu exclud ca, pe viitor, să-mi doresc să fac și acest pas.
– Cum a fost pentru tine trecerea de la teorie la practică? Simți că facultatea pe care ai terminat-o te-a ajutat în acest sens?
– Având liceul cu profil pedagogic terminat, iar în prezent fiind studentă la Facultatea de Psihologie și Științele Educației, observ o mare diferență între ceea ce înseamnă să înveți din teorie, câteva ore de predat la practică și predatul efectiv în care ești tu singur, fără să-ți spună cineva unde greșești, urmându-ți doar instinctul și baza teoretică. Consider că, în mare parte, liceul m-a pregătit pentru meseria de educatoare, dar multe lucruri a trebuit să le învăț singură, la clasă.
Prima zi de lucru, provocările întâmpinate și devotamentul față de copii
– Cum ai descrie prima ta zi de lucru ca educatoare?
– A fost o zi emoționantă, și pentru mine și cred că și pentru copii, deoarece erau deja grupa mijlocie, respectiv mare când am devenit educatoarea lor.
– Care au fost cele mai mari provocări de până acum?
– Cea mai mare provocare pentru mine a fost să îmi gestionez timpul pentru a putea să-i ascult pe toți din grupă, deși cu o dorință mare de a face acest lucru, de a fi pentru fiecare acolo, uneori puteam fi copleșită de anumiți copii care aveau mai multe nevoi decât ceilalți.
– Ce te motivează cel mai mult în fiecare zi?
– Cel mai mult mă motivează momentul în care observ că am reușit să-i învăț pe copilași ceva, indiferent de subiect; o poezie, un cântec și mai ales să răspundă corect la exercițiile matematice.
– Ce înseamnă pentru tine „o zi reușită” la grădiniță?
– Pentru mine, o zi reușită la grădiniță înseamnă o conexiune bună cu copiii. Înseamnă că am reușit să le transmit anumite lucruri, iar ei au înțeles și au fost receptivi la ceea ce am vrut să le ofer. Când simt că m-au ascultat, au învățat ceva de la mine și pleacă acasă zâmbind, știu că ziua a fost una cu adevărat reușită.
– Cum vezi rolul educatoarei în formarea copilului de azi?
– Rolul educatoarei este important în formarea copiilor de azi, deoarece aceștia se dezvoltă mult mai repede atunci când, pe lângă părinți, au un exemplu de urmat și un om care să-i învețe bazele cunoștințelor de la o vârstă fragedă. Educatoarea devine, astfel, o figură de referință, un ghid care să-i ajute pe copii să-și dezvolte primele abilități, să respecte regulile, înțelegându-le, și să își formeze valorile.
Generațiile s-au schimbat, dar sistemul a rămas același
– Ce s-a schimbat în sistemul de învățământ preșcolar față de perioada în care erai tu copil?
– Nu am observat prea multe schimbări, iar acest lucru este în defavoarea copiilor din zilele noastre, deoarece generațiile s-au schimbat și au alte nevoi, care nu pot fi îndeplinite prin sistemul promovat de foarte mulți ani.
– Cum ai descrie sistemul de învățământ preșcolar din perspectiva unui tânăr educator?
– Din punctul meu de vedere, sistemul de învățământ preșcolar, din prezent pare un amestec între tradiție și dorința de modernizare. Este un sistem care încearcă să se reinventeze, dar care nu poate scăpa de mentalitățile rigide, bine înrădăcinate. Sunt multe cadre didactice care vor să aducă o schimbare, să fie cât mai eficientă învățarea pentru copiii din zilele noastre. Metodele tradiționale nu mai funcționează în prezent și se fac eforturi mari pentru a inova și a aduce în activități lucruri care să-i capteze, dar birocrația, lipsa de resurse materiale și sprijinul real pentru formarea cadrelor didactice descurajează și conduc la o mare provocare.
De asemenea, modul în care sunt organizate și concepute examenele de titularizare nu încurajează tinerii din țară să urmeze o carieră în învățământ. Lipsa de locuri de muncă stabile, precum și dificultatea de a obține un post titularizabil descurajează mulți absolvenți care, deși pasionați și bine pregătiți, nu au altă variantă decât să se orienteze către o altă sferă de activitate. Este frustrant ca motivația și entuziasmul unui debutant să fie diminuate de un sistem rigid și lipsit de transparență.
– Dacă ai putea schimba un lucru în sistemul de învățământ preșcolar, care ar fi acela și de ce?
– Dacă aș putea schimba un lucru, aș reduce birocrația și aș oferi mai mult sprijin real cadrelor didactice. Educatoarele ar trebui să își poată dedica timpul și energia copiilor, nu documentelor. De asemenea, mi-aș dori ca formarea profesională să fie mai practică și orientată spre nevoile reale din grădiniță. Un educator motivat și susținut poate face o diferență uriașă în dezvoltarea copilului.
Tinerii simt că pot contribui la schimbări, dar ideile lor nu sunt luate în serios
– Ce rol ar trebui să aibă tinerii profesori în aceste schimbări?
– Cred că tinerii care au intrat în învățământ ar putea contribui mult la schimbarea sistemului, pentru că au idei actuale și o altă viziune asupra educației. Totuși, am simțit și eu că, de multe ori, ideile noastre nu sunt luate în serios. Nu pentru că nu ar fi bune, ci pentru că sistemul e obișnuit să meargă „cum a fost mereu”. Mi-aș dori ca tinerii debutanți să fie ascultați mai mult și încurajați să se implice, pentru că doar prin colaborare între generații putem face educația cu adevărat mai bună.
– Ce crezi că lipsește cel mai mult în grădinițele din România?
– Cred că lipsește sprijinul real pentru educatoare și condițiile necesare pentru a lucra cum ne dorim. De multe ori, facem tot posibilul cu foarte puține resurse. Mi-aș dori mai multă încredere, colaborare și deschidere spre idei noi.
Răbdarea, calitatea care primează în meseria de educator
– Ce sfat i-ai da unei persoane care se gândește să urmeze aceeași carieră?
– Sfatul meu pentru acea persoană este să se gândească foarte bine dacă se poate dărui cu totul meseriei de educatoare, deoarece este solicitant să ai în grijă acei copii care văd în tine un exemplu și care se așteaptă să le fii prieten, dar un prieten cu foarte multă răbdare. Pe lângă acest lucru, este greu să lucrezi și cu părinții, care și ei vin din medii diferite și care au așteptări de la tine, mai multe sau mai puține.
Iar pe lângă toate acestea, poți ajunge să te lovești de un sistem care poate nu reușește să îndeplinească nevoile tuturor care intră în învățământ.
– Cum te vezi peste zece ani în această profesie? Te vezi făcând același lucru?
– Da, mă văd făcând tot același lucru, pentru că iubesc ceea ce fac și îmi place să lucrez cu copiii. Totuși, sunt destul de sceptică în privința schimbărilor care se vor produce în următorii ani. Mi se pare că educația a luat-o pe un drum în care se vorbește mult despre reforme, dar se face prea puțin în realitate. Se schimbă legi, programe și documente, dar mai rar se schimbă atitudinile și mentalitatea din sistem.
– Ce crezi că te-ar face, la un moment dat, să renunți la această meserie?
– Nu cred că m-ar face nimic să renunț la această meserie, pentru că de când am intrat la liceu și până acum, după primul meu an în învățământ, nu m-am gândit niciodată la o posibilă reconversie profesională. Consider că acest lucru spune mult despre mine și despre faptul că mi-am găsit cu adevărat vocația. Totuși, dacă ar exista un motiv care m-ar putea face să mă îndepărtez de această profesie, acela ar fi sistemul în sine: birocrația, lipsa de sprijin și modul în care, uneori, educatoarea ajunge să simtă că pasiunea ei este umbrită de greutățile din jur.
Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
ABONEAZĂ-TE
Urmărește cel mai nou VIDEO
