În România sunt antrenați ca să folosească acest robot aproximativ 100 de chirurgi. Unul dintre ei este Dan Cristian Radu de la Spitalul de Urgență „Prof. Dr. Dimitrie Gerota” București, dar despre ce poate să facă Robotul da Vinci a vorbit Ovidiu Precup Softmedica.
„Este un robot foarte complex, care-l ajută pe chirurg să realizeze o operație robotică mini invazivă, toată experiența lui este pusă la încercare în momentul în care face o operație.
Acest instrument, acest sistem îl ajută pe chirurg să transpună toate cunoștințele lui în siguranța pacientului și în rezultatele operației, astfel încât pacientul să se externeze cât de repede se poate, să fie integrat cât de repede în societate și să fie alături de cei dragi în cel mai scurt timp posibil, fără a avea complicații post-operatorii.”
Robotul are patru brațe care se pot mișca și independent care de fapt operează cu ajutorul consolei, cu 500 de unghiuri de rotație, imposibil de realizat cu mâna umană, acuitate în microscop, în consolă și de asemenea, acuratețe la nivelul micronilor.
Aparatul se folosește la intervenții în zonele în care organele sunt bogat inervate, bogat vascularizate. În România există 24 de astfel de aparate în 23 de spitale, de stat și private, de generații inferioare, dar la fel de performante.
Recomandări
„Am pictat până am intrat în sala de operație”. Povestea lui Dan Marinescu, artistul care pictează flori și pisici chiar și după infarct și furturi la târguri
La nivel mondial, sunt, în acets moment, aproximativ 11.000 de sisteme Xi instalate. Toate aceste sisteme, cu puterea lor de provesare, fac cât un singur sistem da Vinci Xi 5. Sistemul înregistrează toate statisticile, toate mișcările chirurgului în timpul operației și poate să-i dea un feedback cu ce ar trebui să facă ca săîmbunătățească tehnica operatorie și ca să ducă la un rezultat mai bun.
Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
ABONEAZĂ-TE
Urmărește cel mai nou VIDEO