Deputatul PNL Ionuț Stroe a făcut o scurtă analiză a evenimentelor diplomatice care au avut loc în ultimele zile pe scena internațională.
Zelenski și principalii lideri europeni s-au întâlnit cu Trump la Casa Albă FOTO Profimedia
Ionuț Stroe a declarat marți, 19 august, că întâlnirea care a avut loc la Washington, cu o seară înainte, a fost, “fără îndoială, cel mai important moment diplomatic în direcția unei eventuale păci în Ucraina de la începutul războiului.”
“Președintele Trump a reușit să se poziționeze, în ciuda criticilor interne și externe, drept un mediator global credibil. Faptul că a invitat liderii europeni la masă nu este doar un gest firesc, dat fiind că războiul afectează Europa în primul rând, ci și un semnal clar că Ucraina nu este singură. Zelenski are nevoie de această ancoră colectivă, care întărește atât legitimitatea, cât și forța de negociere a Kievului”, a scris Ionuț Stroe pe pagina sa de Facebook.
În ceea ce privește summitul care a avut loc în Alaska între președintele american Donald Trump și omologul său rus Vladimir Putin, deputatul PNL a catalogat momentul drept un “eșec” și o “lecție superficială”.
“Graba unor analiști de a cataloga discuțiile Trump–Putin din Alaska drept un eșec este nu doar pripită, ci și nerealistă. O abordare frontală, de tipul „Putin este un criminal de război”, ar fi compromis chiar existența acelui dialog. Din contră, Trump a aplicat o tehnică de negociere specifică mediului de afaceri: i-a creat lui Putin impresia că este ascultat, că are un loc la masă, tocmai pentru a menține canalul deschis. În diplomație, capacitatea de a asculta, chiar și adversarul, este uneori mai valoroasă decât o condamnare publică care blochează orice punte de comunicare”, a explicat acesta.
El a vorbit și despre o potențială întâlnire care ar putea avea loc între liderul de la Kremlin și președintele ucrainean Volodimir Zelenski, despre care spune că, dacă se va materializa, atunci “putem vorbi despre o infrastructură reală pentru pace”.
“Nu pacea imediată, căci iluzia unui final rapid al conflictului trebuie abandonată, ci pacea ca obiectiv strategic pe termen mediu. Întâlnirea pregătește terenul pentru o arhitectură de securitate care să facă imposibil un nou război de agresiune asupra Ucrainei”, a mai scris el.
Ionuț Stroe a susținut, de asemenea, că România are “toate motivele să ceară un loc la masa deciziilor”, în contextul în care procesul de pace poate fi un “catalizator pentru unitatea europeană”.
“Bucureștiul a fost printre primele capitale care au sprijinit concret Ucraina, atât logistic, cât și politic, uneori mai mult decât state cu resurse incomparabil mai mari. În plus, România a stat fără ezitare de partea corectă a istoriei în acest conflict. O abordare curajoasă și inventivă pe scena diplomatică ne-ar putea consolida rolul în arhitectura de securitate a Europei de Est. Nu mai vreau să aud: „Polonia” și de-abia apoi „România”. Vreau să aud mai întâi „România” si apoi Polonia!”, a afirmat deputatul.
El a atras atenția că, oricât ar dori Trump, Zelenski și liderii europeni să construiască pacea, succesul depinde de voința reală a lui Vladimir Putin.
“Oricât ar dori Trump, Zelenski și liderii europeni să construiască pacea, succesul depinde de o variabilă esențială: voința reală a lui Vladimir Putin. Or, tot ce vedem până acum sugerează contrariul. Kremlinul nu caută un compromis, ci o capitulare mascată a Ucrainei, prin cedări teritoriale masive. Intensificarea atacurilor, inclusiv în ultimele nopți, dovedește că Moscova joacă la timp, nu la pace. Aceasta nu este conduita unui lider interesat de reconciliere, ci a unuia care urmărește o victorie strategică. De aceea, sunt rezervat și prudent: în continuare cred că șansele pentru o pace rapidă rămân destul de fragile”, a conchis deputatul.
Trump s-a întâlnit luni la Casa Albă cu Zelenski și cu principalii lideri europeni pentru a discuta pașii către încheierea războiului Rusiei împotriva Ucrainei, inclusiv posibile garanții de securitate pentru Ucraina.
În timpul întâlnirii, liderul american a discutat la telefon și cu Vladimir Putin, cei doi convenind ca în termen de două săptămâni să aibă o întâlnire cu Zelenski.