Sicriul fostului preşedinte a fost depus la Palatul Cotroceni, unde există un protocol special și un program al ceremoniilor. Conform legislației în vigoare, foștii președinți ai României beneficiază de funeralii de stat, iar fostului preşedinte Ion Iliescu este primul, după Gheorghe Gheorghiu-Dej, care va fi înmormântat conform protocolului. Guvernul s-a reunit, pe 5 august, pentru a hotărî declararea zilei de doliu național astăzi, tot în conformitate cu prevederile legale. Cu toate acestea, nu s-a amânat nici festivalul Untold de la Cluj – pentru care și-au asumat decizia atât organizatorii, cât și primarul Emil Boc -, nici meciurile de fotbal, ironia sorții făcând ca exact acum să se desfășoare meciuri între echipele din Valea Jiului.
Astăzi este zi de doliu național, în onoarea lui Ion Iliescu. Fostul președinte a murit marți, la Spitalul SRI „Agrippa Ionescu”, de unde, conform protocolului prevăzut de lege, a fost transportat, ieri, la Palatul Cotroceni. Sicriul este depus pe catafalc în Sala Unirii, unde rămâne până la organizarea ceremoniei speciale prevăzute pentru funeraliile foștilor președinți de stat, organizată astăzi.
Cei care au dorit să-i aducă un ultim omagiu fostului președinte al României au mers la Palatul Cotroceni în cursul zilei de ieri, după ora 13.00 , dar și la sediul PSD din București, de pe Șoseaua Kiseleff, nr. 10, Sector 1.
În ciuda valului de ură declanșat în aceste zile, cei care și-l amintesc pe Ion Iliescu altfel decât drept vinovatul din dosarele Revoluției și Mineriadelor au stat la coadă în fața Administrației Prezidențiale, pentru a-i aduce omagiile. Cei care au mers la Cotroceni au fost obligați să respecte reguli stricte, să păstreze liniștea, să fie îmbrăcați în ținută de doliu și să nu fotografieze sau să filmeze.
Fostul președinte Ion Iliescu va fi înmormântat astăzi la Cimitirul Militar Ghencea 3, iar mormântul va beneficia de pază militară. Protocolul pentru aceste funeralii speciale prevede ca la intrarea în cimitir, sicriul să fie amplasat pe un catafalc, de unde se vor lansa și salve de tun, apoi înhumarea se va desfășura cu onoruri militare.
Citește pe Antena3.ro
VIDEO În Grecia, două turiste au trăit momente de groază când și-au dat seama că erau urmărite de un mistreț, în mare
Controverse privind prevederile legii
Cei care contestă funeraliile de stat pentru lui Ion Iliescu spun că legislația nu prevede organizarea acestei ceremonii automat. De altfel, a fost nevoie de o Hotărâre de Guvern, în regim de urgență, pe 5 august, pentru declararea zilei de doliu național și pentru stabilirea protocolului.
Legea nr. 215/2016 privind ceremoniile oficiale – legea-cadru care reglementează modul în care statul român organizează ceremoniile oficiale – prevede, la articolul 20, alin. (1): „La decesul unei personalități marcante a statului român (fost președinte, prim-ministru, președinți ai Camerelor Parlamentului, miniștri, academicieni, alte personalități recunoscute), se pot organiza funeralii cu caracter oficial, la inițiativa autorităților publice centrale sau locale”.
Textul de lege se poate interpreta în sensul că astfel de funeralii se pot organiza, nu că se vor organiza automat. A fost nevoie de o decizie politică a Guvernului pentru a se putea organiza funeralii de stat, în cazul lui Ion Iliescu. Aceeași procedură este și în cazul funeraliilor oficiale.
După 1990, doar funeraliile Regelui Mihai I, din decembrie 2017, au fost organizate cu respectarea protocolului special dedicat unui fost lider de stat, deși nu a fost președintele României. Funeraliile regelui s-au desfășurat cu o participare militară amplă și asistență logistică din partea instituțiilor statului: depunerea publică la catafalc, expunerea publică în Sala Tronului a Palatului Regal, permițând cetățenilor să-i aducă un ultim omagiu; cortegiul funerar etc.
În cazul funeraliilor de stat pentru Ion Iliescu, protocolul este diferit de cel organizat pentru fostul rege, mai sărac în detalii, iar ziua de astăzi, deși este declarată zi de doliu național, nu va fi respectată de toată lumea. În cazul Regelui Mihai I au fost decretate trei zile de doliu național, în timp ce pentru fostul președinte Ion Iliescu va fi o singură zi, deja contestată de foarte mulți români.
Interdicții în zi de doliu național
Conform Legii nr. 75/1994 cu privire la arborarea drapelului României, zilele de doliu naţional sunt stabilite prin hotărâre de Guvern. Instituţiile şi autorităţile publice centrale şi locale sunt obligate să arboreze în bernă drapelul României. De asemenea, drapelul României este arborat în bernă şi la sediile partidelor politice, ale sindicatelor, patronatelor, instituţiilor de învăţământ de orice grad, instituţiilor de cultură şi misiunilor diplomatice ale României, dar și la punctele de trecere a frontierei, în aeroporturi, porturi, gări şi autogări, precum şi pe navele şi ambarcaţiunile ce navighează sub pavilion românesc.
Aceeaşi obligaţie revine şi persoanelor fizice, în cazul în care doresc să arboreze drapelul României la domiciliu sau la reşedinţă. Pentru a respecta doliul național, posturile naţionale de radio şi televiziune, precum şi instituţiile de cultură îşi adaptează programul în mod corespunzător, conform prevederilor legale.
Conform aceleiași legi, într-o zi de doliu național se interzice organizarea și desfășurarea de evenimente publice zgomotoase: nu se vor organiza concerte, spectacole, festivități ori alte acțiuni ce ar putea aduce atingere caracterului sobru al zilei.
Festivalul de la Cluj nu respectă doliul național
Ediția aniversară a festivalului UNTOLD se va desfășura conform programului anunțat, în ciuda zilei de doliu național. Atât organizatorii evenimentului, cât și primarul Clujului, Emil Boc, au anunțat oficial că UNTOLD ediția a X-a se va organiza fără niciun fel restricție sau modificare de program. „Hotărârea de Guvern legată de doliul național nu aduce nicio restricție evenimentului nostru”, a anunțat Edy Chereji, cofondator al festivalului, iar primarul Boc a confirmat.
UNTOLD ocupă locul 3 în topul celor mai mari festivaluri din lume, iar în aceste zile are loc ediția aniversară UNTOLD X – 10 ani de la prima ediție. Festivalul se desfășoară între 7 și 10 august.
Ion Iliescu, omagiat în Valea Jiului
Federația Română de Fotbal a decis ca la meciurile de fotbal din Cupa României programate în zilele de 6 și 7 august să se țină un moment de reculegere în memoria fostului președinte Ion Iliescu. Întâmplarea a făcut ca aseară să se joace în turul 2 al competiției chiar meciul dintre Jiul Petroșani și Minerul Lupeni. Însă spre deosebire de anii trecuți, când echipele minerilor din Valea Jiului aveau un cuvânt de spus în primele două divizii, din ele a mai rămas doar numele, iar acum se zbat în anonimatul ligilor inferioare. Nu mai au nici finanțare, iar în Valea Jiului nu mai sunt nici mineri. Totuși, foștii ortaci i-au adus un ultim omagiu fostului președinte. (Adi Munteanu)
››› Vezi galeria foto ‹‹‹