Articol de Andra Mocanu – Publicat joi, 16 octombrie 2025, 19:01 / Actualizat joi, 16 octombrie 2025 19:05
Antena 1 va produce, începând din 2026, şi va difuza formatul Survivor, este un reality-show care scoate în evidență calitățile sportive, atletice, ale participanților.
Printre cele mai importante nume din sport care au participat la Survivor se numără Mihai Onicaș, Ștefan Ciuculescu, Sebastian Chitoșcă (foști fotbaliști la FCSB), Asiana Peng, Ana Porgras, Ștefania Stănilă, Marian Drăgulescu (foști gimnaști), Cezar Juratoni (fost boxer), Cătălin Moroșanu, Cătălin Zmărăndescu, Mihai Zmărăndescu (foști luptători), Elena Chiriac (fostă campioană de taekwondo) sau Robert Niță (fost fotbalist la Rapid).
Survivor România va fi transmis în exclusivitate de Antena 1!
„Cel mai dur format al supraviețuirii vine la Antena 1! Reality show-ul în care concurenții învață să își asigure adăpostul, să își procure mâncarea, pe cont propriu, pe o insulă izolată, și în care fiecare dintre ei luptă pentru a merge până la capăt, cu un singur gând: să ridice deasupra capului trofeul și să obțină premiul cel mare.
Alianțe strategice, probe sportive mai dificile decât s-ar fi putut aștepta și șansa de a demonstra tuturor că au ceea ce le trebuie pentru a deveni Survivor”, este anunțul oficial al celor de la Antena 1.
Astfel, începând din primăvara anului 2026, Survivor va ajunge pe Antena 1. „Astăzi, Antena anunță startul castingului pentru reality show-ul în care concurenți din medii diverse sunt izolați într-o locație exotică, unde trebuie să supraviețuiască cu resurse limitate, să concureze în probe de forță, rezistență și strategie, și să dovedească spirit de echipă, inteligență și curaj”, se mai arată în comunicat.
Prin achiziționarea formatului Survivor, Antena 1 își consolidează poziția de lider în producțiile de reality show pentru români, Asia Express, Power Couple sau Insula Iubirii. Survivor este o competiție care inspiră, provoacă și unește publicul prin povești autentice, momente de intensitate și emoție reală, Antena 1 menținându-şi astfel angajamentul de a le aduce telespectatorilor divertisment la cel mai înalt nivel
Mihai Ioniță, CEO Antena
Judoka Ovidiu Macinic, câștigător Survivor România 2025
Marea Finală Survivor România 2025 a fost câștigată de Ovidiu Macinic, cunoscut sub numele de Uwe Dai, un sportiv cu o carieră impresionantă în judo, deținător al centurii negre 1 Dan. Un adevărat luptător pe tatami, acesta și-a adjudecat trofeul Survivor și marele premiu de 100.000 de euro.
Practicant de judo cu centura neagră 1 Dan, Ovidiu Macinic, cunoscut ca Uwe Dai, și-a dedicat viața formării viitorilor sportivi, fiind un exemplu de disciplină, perseverență și caracter. În vârstă de 46 de ani, originar din Alba Iulia, Uwe este un adevărat luptător, atât pe tatami, cât și în viață.
Pasiunea lui pentru judo a început la doar cinci ani, când, din curiozitate, a intrat într-o sală de antrenament după ce a văzut prin fereastră sportivi îmbrăcați în uniforme albe. A fost momentul care i-a schimbat viața și l-a determinat să urmeze această cale cu devotament.