Osteomielita și artrita septică la copil: infecțiile care nu au voie să aștepte

Cele mai multe dureri de picior ale copiilor trec de la sine. Există însă o combinație care nu trebuie ignorată niciodată: febra, plus refuzul brusc de a călca sau de a folosi un braț. În spatele ei se pot ascunde două infecții care, tratate la timp, se vindecă fără urmări, iar amânate pot distruge o articulație: osteomielita și artrita septică.

Ce sunt

Osteomielita este infecția osului. La copil, microbii ajung de obicei prin sânge, dintr-o infecție banală a pielii, a gâtului sau a urechii, și se opresc în zona bogat vascularizată de lângă cartilajul de creștere, numită metafiză. De aceea, locurile preferate sunt capetele oaselor lungi: femurul de lângă genunchi, tibia, humerusul.

Artrita septică este infecția din interiorul unei articulații. Microbii ajung tot prin sânge sau, uneori, prin extinderea unei osteomielite vecine. Cel mai des sunt afectate șoldul și genunchiul.

Diferența dintre ele contează pentru tratament, dar pentru părinte important este altceva: ambele încep la fel, cu un copil care are febră și nu mai vrea să folosească un picior sau un braț.

De ce se grăbesc medicii

Într-o articulație infectată, puroiul conține enzime care atacă direct cartilajul. Cartilajul articular nu se reface. Ore, nu zile, pot face diferența între o articulație care rămâne normală și una care se deteriorează definitiv. La șoldul copilului mic se adaugă un risc în plus: presiunea din interiorul articulației poate strangula vasele care hrănesc capul femurului, cu urmări asemănătoare celor din boala Perthes.

De aceea, artrita septică este una dintre puținele situații din ortopedia pediatrică în care se merge în sala de operație în aceeași zi.

Febra care însoțește refuzul de a folosi un membru schimbă complet gradul de urgență.

Semnele, pe vârste

La sugar și la copilul care nu vorbește încăsemnele sunt înșelătoare:

• plânge la înfășat, la ridicare sau când i se schimbă poziția piciorului;
• ține membrul nemișcat, ca și cum ar fi paralizat; la șold, piciorul stă ușor depărtat și rotit în afară;
• mănâncă prost, este iritabil sau, dimpotrivă, apatic;
• febra poate lipsi, mai ales la nou-născut.

La copilul mare și la adolescenttabloul este mai clar:

• durere într-un punct precis, pe os, care se agravează progresiv;
• refuzul de a călca sau șchiopătat accentuat;
• articulație caldă, umflată, ținută într-o poziție din care copilul nu vrea să iasă;
• febră, frisoane, stare generală proastă;
• durere care trezește copilul noaptea.

Cu ce se confundă

Cea mai frecventă confuzie este cu sinovita tranzitorie de șold, o inflamație banală care apare după o viroză și trece în câteva zile. Copilul cu sinovită șchiopătează, dar este vioi, are febră mică sau deloc și acceptă să miște șoldul, chiar dacă protestează.

Medicul folosește câteva repere pentru a face diferența: febra peste 38,5°C, refuzul total de a călca, analizele de inflamație crescute și numărul mare de leucocite. Cu cât mai multe dintre ele sunt prezente, cu atât crește probabilitatea unei infecții adevărate.

Alte diagnostice cu care se confundă: o fractură pe care nimeni nu a văzut-o petrecându-se, boala Perthes la copilul de 4–8 ani, artrita din bolile reumatologice, iar la copilul cu durere nocturnă și fără febră, tumorile osoase.

Ce investigații se fac

• analizele de sânge: hemoleucograma, proteina C reactivă și VSH-ul; ele arată cât de intensă este inflamația și, ulterior, dacă tratamentul funcționează;
• hemoculturăadică o probă de sânge din care se încearcă identificarea microbului;
• cu ultrasunetecare arată rapid dacă există lichid în articulație și ghidează puncția;
• puncția articularăcare este și diagnostic, și primul pas al tratamentului: lichidul extras se analizează și se pune în cultură;
• radiografiecare în primele zile este adesea normală, pentru că modificările osului apar abia după 1–2 săptămâni;
• RMN-ulcea mai sensibilă investigație, care arată infecția din interiorul osului încă din primele zile și indică dacă s-a format o colecție de puroi.

Fiecare dintre aceste investigații răspunde la o altă întrebare, iar alegerea se face după examinare, nu invers. Radiografia rămâne primul pas pentru os, ecografia este cea mai rapidă pentru lichidul din articulație, iar RMN-ul arată cel mai devreme ce se întâmplă în interiorul osului.

Tratamentul

Artrita septică se tratează chirurgical: articulația se spală, prin artroscopie sau printr-o incizie mică, iar puroiul se evacuează. Operația se face de urgență, urmată de antibiotice.

Osteomielita se tratează, în multe cazuri, doar cu antibiotice, dacă este prinsă devreme. Când s-a format deja o colecție de puroi în os sau sub periost, aceasta trebuie evacuată chirurgical.

Antibioticele se administrează la început în perfuzie, în spital. Când febra cedează și analizele de inflamație scad clar, tratamentul continuă pe gură, acasă, de obicei câteva săptămâni. Durata exactă depinde de microb, de os și de răspunsul copilului, iar decizia se ia în funcție de analizele repetate, nu după un calendar fix.

În paralel contează și recuperarea: articulația se mobilizează treptat, pentru a nu rămâne înțepenită, iar sprijinul pe picior se reia la indicația medicului.

Ce urmează

Un copil tratat rapid se vindecă, de obicei, complet. Urmărirea continuă însă câteva luni, uneori mai mult, pentru că infecția care a atins cartilajul de creștere poate afecta creșterea osului: un membru poate rămâne mai scurt sau se poate deforma. La aceste controale, medicul compară radiografiile în timp, la fel ca după o fractură care a trecut prin cartilajul de creștere.

Când mergeți la urgență, fără să mai așteptați

• copilul are febră și refuză să calce sau să miște un braț;
• o articulație este caldă, umflată și foarte dureroasă la cea mai mică mișcare;
• sugarul plânge la schimbarea scutecului și ține un picior nemișcat;
• durerea de os trezește copilul noaptea și se agravează de la o zi la alta;
• starea generală se deteriorează: copilul este somnolent, palid, refuză să mănânce.

Un copil poate șchiopăta din multe motive banale: o lovitură pe care nimeni nu a observat-o, un ghimpe în talpă, o viroză recentă. Regula practică rămâne însă simplă: șchiopătatul fără febră poate fi urmărit câteva zile, iar șchiopătatul cu febră se vede în aceeași zi de un medic.

Bibliografie

1. Herdea A, Ulici A. Date din practica Departamentului de Ortopedie Pediatrică, Spitalul „Grigore Alexandrescu”, București.
2. Fotografiile: Unsplash.

Citește pe Antena3.ro

Cea mai puternică armată din Africa se alătură Greciei și Ciprului. Miza: gazele din Mediterana care vor ajunge în Europa