Close Menu
Stiri Online
  • Diaspora
  • Divertisment
  • Economie
  • Educație
  • Politică
  • Sănătate
  • Sport
  • Tehnologie

Subscribe to Updates

Get the latest creative news from FooBar about art, design and business.

What's Hot

Inteligența Artificială Generează Conținut Personalizat despre Cupa Mondială de Fotbal

12/07/2026

Comisia Europeană va aplica amenzi pentru gigantii tehnologici care nu protejează consumatorii

12/07/2026

Zelenski sugerează înlocuirea premierului Ucrainei: Yulia Svyrydenko ar putea fi schimbată din fruntea Guvernului

12/07/2026
Facebook X (Twitter) Instagram
Facebook X (Twitter) Instagram
Stiri OnlineStiri Online
Abonare
  • Diaspora
  • Divertisment
  • Economie
  • Educație
  • Politică
  • Sănătate
  • Sport
  • Tehnologie
Stiri Online
Home»Tehnologie»Propunere: fără adeverințe și drumuri inutile la Casa de Asigurări. Pacienții nu vor mai plimba hârtii între CAS și spital
Tehnologie

Propunere: fără adeverințe și drumuri inutile la Casa de Asigurări. Pacienții nu vor mai plimba hârtii între CAS și spital

adminBy admin16/06/2026Updated:16/06/2026Niciun comentariu5 Mins Read
Facebook Twitter Pinterest LinkedIn Tumblr Email
Propunere: fără adeverințe și drumuri inutile la Casa de Asigurări. Pacienții nu vor mai plimba hârtii între CAS și spital
Share
Facebook Twitter LinkedIn Pinterest Email

Însă un proiect de lege, depus recent la Parlament, vizează eliminarea acestui ritual birocratic frustrant pentru pacienți. Concret, toate spitalele, clinicile, farmaciile sau furnizorii de dispozitive medicale, care se află în contract cu Casele de Asigurări de Sănătate, vor avea obligația să verifice electronic dacă o persoană este asigurată sau nu, utilizând instrumentele puse la dispoziție de CNAS. Conform documentului, adeverința pe hârtie nu dispare complet, însă aceasta va putea fi cerută „numai în situații excepționale”.

Un nou proiect de modificare a Legii sănătății (L. nr. 95/2006) – pus pe masa senatorilor de Ciprian Rus, președintele Comisiei pentru comunicații, tehnologia informației și inteligență artificială din Senat, și semnată de alți 26 de parlamentari de la USR, UDMR și PNL – propune schimbări importante: verificarea electronică a calității de asigurat ar urma să devină regula, iar adeverința pe hârtie – excepția.

Inițiatorii spun că nu este vorba despre o revoluție a sistemului de sănătate și nici despre schimbarea regulilor privind plata contribuțiilor sau drepturile asiguraților, ci doar despre eliminarea unei birocrații inutile.

„Statul nu trebuie să solicite persoanei un document pentru o informație pe care o poate verifica direct”, se arată în expunerea de motive a proiectului.

O problemă cunoscută de milioane de români

În prezent, legea permite verificarea electronică a statutului de asigurat prin sistemele Casei Naționale de Asigurări de Sănătate (CNAS). Cu toate acestea, în practică, foarte mulți pacienți sunt trimiși să aducă adeverințe eliberate de casele județene de asigurări, chiar și atunci când informația există deja în bazele de date ale statului.

Inițiatorii descriu situația drept o „sarcină administrativă redundantă” care generează „deplasări inutile pentru cetățeni”, deplasări care, în foarte multe județe din țară, înseamnă zeci sau chiar sute de kilometri.

Conform expunerii de motive, „persoana ajunge, în anumite situații, să fie pusă în poziția de a proba, printr-un document fizic, o informație care poate fi verificată direct prin sistemele informatice ale statului”. Practic, pacientul este obligat să demonstreze ceva ce instituțiile publice știu deja.

Prin urmare, cea mai importantă modificare este transformarea verificării electronice într-o regulă generală. Astfel, furnizorii de servicii medicale aflați în contract cu CNAS – spitale, clinici, cabinete medicale, farmacii sau furnizori de dispozitive medicale – vor avea obligația să utilizeze instrumentele electronice puse la dispoziție de CNAS pentru a verifica dacă o persoană este asigurată.

Mai mult, proiectul de lege introduce o interdicție explicită: „Este interzisă solicitarea adeverinței de asigurat sau a oricărei alte dovezi fizice privind calitatea de asigurat (…) în situația în care această calitate poate fi verificată electronic”.

Pe scurt, dacă sistemul informatic funcționează și pacientul apare ca asigurat, nimeni nu ar mai avea voie să îi ceară adeverințe suplimentare.

Adeverința nu dispare complet, însă proiectul legislativ precizează că documentul justificativ va putea fi cerut „numai în situații excepționale”. Mai exact, dacă există probleme tehnice, dacă sistemele informatice sunt indisponibile temporar, dacă persoana nu poate fi identificată sau dacă lipsesc temporar datele necesare.

Într-o astfel de situație se află și persoanele care tocmai s-au angajat și care încă nu apar în evidențele electronice. Prin urmare, până la depunerea declarațiilor fiscale de către angajator, dovada calității de asigurat se va putea face prin adeverință.

Document electronic cu valoare juridică

O altă noutate importantă este introducerea unui înscris electronic care să dovedească verificarea efectuată.

Rezultatul verificării va putea fi generat automat de sistemele CNAS și va „produce aceleași efecte juridice ca adeverința de asigurat”.

Conform proiectului, documentul electronic va fi însoțit de „sigiliul electronic calificat al CNAS și de marca temporală electronică calificată”.

Acest document va conține data și ora verificării, rezultatul verificării, instituția care a efectuat-o și datele strict necesare identificării persoanei. „Înscrisul nu cuprinde date privind starea de sănătate”, se subliniază în proiectul de lege.

Pacienții nu vor mai plăti pentru că nu au hârtii

În prezent, lipsa cardului sau a adeverinței de asigurat poate conduce la acordarea serviciilor medicale contra cost, chiar dacă persoana respectivă este, în realitate, asigurată.

Inițiatorii apreciază că această consecință este disproporționată. „Lipsa unui document fizic nu poate prevala asupra unei verificări electronice pozitive”, se arată în expunerea de motive.

Proiectul precizează că serviciile nu pot fi refuzate sau transformate automat în servicii cu plată dacă statutul de asigurat este confirmat electronic.

Mai multă transparență la CNAS

Proiectul introduce și obligații noi pentru Casa Națională de Asigurări de Sănătate. Astfel, instituția va trebui să asigure funcționarea sistemelor electronice, astfel încât verificările să poată fi urmărite și auditate. În plus, CNAS va trebui să publice anual statistici privind utilizarea verificării electronice.

Acestea vor include numărul înscrisurilor electronice generate și situațiile în care verificarea electronică nu a fost posibilă. Scopul, conform expunerii de motive, este creșterea transparenței și identificarea eventualelor probleme sistemice.

Inițiatorii subliniază că proiectul nu modifică regulile de fond ale sistemului de asigurări.

• nu apar noi categorii de asigurați;

• nu se schimbă condițiile de dobândire a calității de asigurat;

• nu se modifică nivelul contribuțiilor;

• nu se extinde pachetul de servicii medicale de bază.

„Obiectul său este strict administrativ și procedural: înlocuirea, ca regulă, a dovezii fizice a calității de asigurat cu verificarea electronică, în condiții de legalitate, securitate, trasabilitate și valoare probatorie”, se mai precizează în expunerea de motive.

Inițiatorii susțin că impactul financiar al măsurilor propuse va fi redus, deoarece instrumentele electronice există deja. Cu toate acestea, actualul sistem informatic al sănătății – deseori criticat de medici și de pacienți din cauza blocajelor și perioadelor lungi de indisponibilitate – nu este pregătit pentru o asemenea schimbare.

În lipsa unei platforme informatice funcționale – care, deocamdată, este doar la nivelul de promisiune din partea autorităților – există riscul ca excepțiile prevăzute de noua lege să devină, din nou, regula.

Citește pe Antena3.ro

Haos la granița Greciei. Sunt cozi de mașini și autocare cât vezi cu ochii din cauza EES. "Așa va fi toată vara"


Haos la granița Greciei. Sunt cozi de mașini și autocare cât vezi cu ochii din cauza EES. „Așa va fi toată vara”

https://jurnalul.ro/thumbs/amp/2026/06/16/fara-adeverinte-drumuri-inutile-casa-asigurari-sanatate-19013576.png

adeverințe Asigurări CAS Casa drumuri fără hârtii între inutile mai Pacienții plimba Propunere și spital vor
Share. Facebook Twitter Pinterest LinkedIn Tumblr Email
admin
  • Website

Related Posts

Prototip realizat de un student de la TUIASI, cu 260 lei, aplicații în industrie și selectarea inteligentă a deșeurilor (FOTO/VIDEO)

12/07/2026

Horoscop 12 iulie 2026: Zodia care primește vestea mult așteptată și nativii pentru care duminica aduce schimbări neașteptate

11/07/2026

Analiza greșită a colesterolului? Un nou test ar putea evalua mai precis riscul de infarct și AVC.

11/07/2026
Leave A Reply Cancel Reply

Our Picks
Don't Miss

Inteligența Artificială Generează Conținut Personalizat despre Cupa Mondială de Fotbal

Diaspora 12/07/2026By admin

Titlu: Revoluția transmisiunilor sportive: Inteligența Artificială preia controlul Subtitlu: WSC Sports transformă experiența de vizionare…

Comisia Europeană va aplica amenzi pentru gigantii tehnologici care nu protejează consumatorii

12/07/2026

Zelenski sugerează înlocuirea premierului Ucrainei: Yulia Svyrydenko ar putea fi schimbată din fruntea Guvernului

12/07/2026

Argentina a depășit Elveția după prelungiri, Messi n

12/07/2026
Facebook X (Twitter) Instagram Pinterest
© 2026 Stiri Online Pulsul Știrilor de Pretutindeni.

Type above and press Enter to search. Press Esc to cancel.