Meciul a fost decis de reușitele lui L. Munteanu (12), I. Hagi (44), respectiv I. Radu (39), autogol.
În prezența a 10.000 de spectatori, tricolorii au început tare și L. Munteanu (12) a deschis scorul cu o lovitură de cap. Ianis Hagi (26) a lovit bara, apoi mingea șutată de Bairam (32) a fost respinsă de defensiva moldoveană.
Ocaziile ratate s-au răzbunat și I. Radu a scăpat mingea în poartă, presat de Dumbrăvanu (39), într-o fază în care portarul român a cerut fault în atac.
Până la pauză, Ianis Hagi (44) i-a readus pe „tricolori” în avantaj, după ce a fost lansat excelent în adâncime de Moruțan.
În partea secundă, Miculescu și Man (78) au ratat șansa de a marca încă o dată în poarta apărată de Avram. S-a terminat 2-1 pentru România, la capătul unui meci modest al tricolorilor.
Au evoluat echipele:
România: I. Radu – Manea, M. Popescu, Eissat, Opruț (46 Ciubotaru) – Dragomir (89 Tănase), Screciu, I. Hagi (70 Cârjan) – Moruțan (58 Man), L. Munteanu (58 Miculescu), Baiaram (58 Dobre). Selecționer: Mircea Lucescu
Republica Moldova: Avram – Forov, Baboglo, Cărciun, Dumbrăvanu (46 Gheranimencov), Reabciuk – Rață (77 Plătică) – Peciun (55 Bodișteanu), Postolachi (46 Moțpan), Bors (63 Bogaciuc) – Damașcan (46 Boiciuc). Selecționer: Lilian Popescu
Recomandări
Cătălin Drulă, deputat USR: „PSD-ul pune frână reformelor, asta se întâmplă în această coaliție. E un joc dublu”
Echipele naționale de fotbal ale Republicii Moldova și României s-au mai confruntat în alte 6 meciuri, toate fiind amicale.
În precedentele jocuri, România s-a impus de cinci ori, iar o partidă s-a terminat la egalitate, 0-0, la Chișinău, în urmă cu 27 de ani.
Pentru România urmează meciul decisiv cu Austria, care se va disputa duminică, 12 octombrie, de la ora 21.45 (în direct la Antena 1), pe Arena Națională.
În acest moment, România se află pe locul 3 în grupa H, cu 7 puncte, la 5 în spatele Bosniei și al Austriei.
Echipa condusă de Mircea Lucescu mai are de jucat cu Austria, Bosnia și San Marino, iar potrivit statisticienilor, România doar printr-un miracol ar mai putea câștiga grupa.
La CM 2026 merge direct echipa de pe locul 1 în grupă, iar locul 2 merge la baraj. România are însă și șansa de a prinde un loc la Cupa Mondială prin barajul din Liga Națiunilor.
Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
ABONEAZĂ-TE
Urmărește cel mai nou VIDEO