A recunoscut-o public ministrul Sănătății, Alexandru Rogobete, în cadrul conferinței „Sănătatea mintală în era digitală”, organizată de revista Q Magazine, marți, 7 octombrie, la Palatul Patriarhiei.
„Astăzi, Ministerul Sănătății nu are o strategie pentru adicțiile din spațiul virtual. Nu există niciun centru de sănătate mintală în România, funcțional, care să poată consilia și trata copiii minori și adolescenții dependenți de mediul online”, a declarat Rogobete, adăugând că în perioada următoare vor fi construite șase centre dedicate acestei probleme.
Evenimentul, organizat în preajma Zilei Mondiale a Sănătății Mintale, a reunit miniștri, medici, psihologi, sociologi, reprezentanți ai societății civile și ai mediului academic. Printre participanți s-au aflat Daniel David, ministrul Educației și Cercetării, prof. dr. Alexandru Vlad Ciurea, prof. dr. Carmen Orban, sen. Nicoleta Pauliuc, precum și reprezentanți ai Senatului Științific al Fundației Dan Voiculescu pentru Dezvoltarea României, instituție care derulează, la rândul său, proiecte dedicate sănătății mintale și educației digitale responsabile.
„Suntem animale sociale, nu animale digitale”
Invitatul special al conferinței, prof. dr. Martin Jan Stránský, neurolog la Universitatea Yale și autor al volumului „The Rise and Fall of the Human Mind”, a prezentat o radiografie severă a efectelor pe care tehnologia le are asupra creierului uman.
„Ne prostim. IQ-ul a încetat să mai crească după anul 2000. Oamenii nu mai pot scrie o propoziție de 20 de cuvinte pe hârtie. Cu cât telefonul este mai departe de dumneavoastră, cu atât memoria este mai bună”, a spus profesorul.
Stránský a citat date recente ale Institutului Karolinska (Suedia, 2023), potrivit cărora „utilizarea excesivă a telefoanelor este asociată cu performanțe școlare mai slabe și instabilitate emoțională”.
Citește pe Antena3.ro
Poliția a rezolvat, în sfârșit, misterul unei femei găsite moarte în casă în 1973. Apoi, după câteva zile, ceva bizar s-a întâmplat
În același spirit, profesorul a provocat autoritățile române să urmeze exemplul țărilor care au interzis telefoanele mobile în școli: „UNESCO recomandă deja această măsură. 69 de state au făcut-o. Domnule ministru David, dumneavoastră când o veți face?”.
Paradoxul hiperconectivității
Sociologul Vasile Dîncu a prezentat în cadrul conferinței rezultatele studiului „România în epoca hiperconectivității”, realizat de Institutul Român pentru Evaluare și Strategie (IRES).
„Deși 90% dintre români sunt conectați la internet, țara noastră nu are politici publice dedicate bunăstării psihice a utilizatorilor. Cu cât ești mai conectat, cu atât ești mai singur”, a concluzionat Dîncu.
Acesta a atras atenția că „bunăstarea digitală trebuie să devină o strategie națională”, bazată pe educație, consiliere și reglementare.
„Trebuie să controlăm tehnologia, nu să fim controlați de ea”
Academicianul Vlad Ciurea a subliniat, la rândul său, pericolul dependenței de dispozitive.
„Nu dorm cu telefonul lângă mine. Am văzut oameni care dorm cu el în pat, ceea ce este o mare nenorocire. Noi trebuie să controlăm tehnologia, nu tehnologia pe noi.”
Senatoarea Nicoleta Pauliuc a prezentat Legea majoratului digital, adoptată de Senat, care prevede ca tinerii sub 16 ani să își poată crea conturi pe rețelele sociale doar cu acordul părinților.
„Nu interzicem tehnologia, ci aducem părinții parteneri”, a explicat aceasta.
Mărturii din infernul online
Momentul cel mai emoționant al conferinței a fost mărturia Roxanei Dima, mama unui băiat de 12 ani diagnosticat cu anorexie nervoasă, o tulburare gravă asociată presiunii și modelelor promovate pe rețelele sociale.
„David mânca o banană la două zile, măsurată și cântărită. 14 luni de iad. Nici în cele mai negre scenarii nu mi-a trecut prin minte că propriul copil ar putea cădea pradă unei boli psihice născute din influențele online”, a povestit ea.
România, fără hartă în fața unei crize invizibile
Prin vocea Florianei Jucan, fondatoarea Q Magazine, conferința a lansat un apel la o „cartografiere reală a fenomenului adicțiilor digitale”.
„Nu putem face o politică de sănătate în absența unei statistici clare. Așa cum protejăm mediul înconjurător, trebuie să protejăm și mediul interior – psihicul nostru”, a spus jurnalista.
Concluzia generală a evenimentului a fost clară: România are nevoie urgentă de o strategie națională pentru sănătatea mintală în era digitală, în care educația, familia și instituțiile medicale să colaboreze pentru protejarea noilor generații.
››› Vezi galeria foto ‹‹‹