Prezența foștilor premieri Adrian Năstase și Viorica Dăncilă la parada militară de la Beijing, alături de lideri precum Vladimir Putin, Xi Jinping și Kim Jong Un, a generat controverse în România. Analiștii susțin că prezența lor în capitala Chinei transmite un mesaj contradictoriu în politica românească, în contextul în care evenimentul a fost un gest de reafirmare a prieteniei dintre statele cu regimuri autoritariste.
Cei doi au apărut în fotografia oficială în spatele dictatorilor lumii FOTO EPA EFE
Foștii premieri PSD ai României Adrian Năstase și Viorica Dăncilă au mers la Beijing, la parada militară organizată pentru comemorarea a 80 de ani de la victoria Chinei împotriva Japoniei în al Doilea Război Mondial. Cei doi au apărut inclusiv în fotografiile oficiale alături de dictatorii lumii Vladimir Putin, Kim Jong Un și Xi Jinping, fiind poziționați chiar în spatele acestora.
„Sigur că trebuiau să se gândească înainte de a se afișa alături de președintele Rusiei. Trebuiau să se gândească de două ori. Cred că ce au vrut ei să arate este mai curând prietenia pe care o au față de China. Și e drept ca statului român are relații cu Republica Populară Chineză încă de la înființarea acesteia. (….)
Este vorba de doi premieri care au frustrările lor în legătură cu regimul democratic din România, care au avut experiențe de guvernare soldate cu un rezultat neplăcut pentru dânșii. Cred că asta îi face să se poziționeze diferit, apărând la evenimente alături de lideri ai lumii non-democratice. Sigur că acolo sunt de la dictator până la lider autoritar, deci o întreagă gamă. (…) Nu reprezintă pe nimeni, se reprezintă pe sine. E limpede că domnul Năstase a avut, câtă vreme a fost premier, a făcut o vizită în China, a avut relații probabil bune și își continuă acest demers început atunci în perioada cât era premierul României. Dar asta nu înseamnă că mai reprezintă guvernul astăzi”, subliniază fostul ministru de Externe Adrian Cioroianu.
„E vorba de mesajul pe care îl dau pentru clasa politică de astăzi. Și este foarte posibil ca și în politica de astăzi să fie oameni cu un dublu discurs” – Adrian Cioroianu, fost ministru de Externe
Cei doi dau un mesaj care poate poate avea o oarecare greutate, mai explică Adrian Cioroianu pentru „Adevărul”: „E vorba, cred, în cazul celor doi, de mesajul pe care ei îl dau pentru clasa politică de astăzi. Și este foarte posibil ca și în politica de astăzi să fie oameni cu un dublu discurs. Adică una să spună și alta să facă. E limpede că avem și în opoziția de astăzi persoane care nu sunt deloc partizane ale Uniunii Europene sau ale alianțelor României, care se războiesc cu vecinii, cum ar fi Republica Moldova sau Ucraina. Deci ei există și în politica de astăzi”.
Participarea la eveniment, o gafă
Radu Carp, profesor în relații internaționale, punctează că participarea celor doi vine ca urmare a relațiilor pe care le-au dezvoltat cu China, însă este o gafă în contextul evenimentului actual, menit să transmit un mesaj Occidentului: „Mie mi se pare o gafă și faptul că au participat chiar și ca persoane fizice la o așa ceremonie care marchează, practic, revenirea Chinei în cercul marilor puteri și prietenia cu Rusia. Faptul că au răspuns la o invitație și faptul că au mai fost în China de atâtea ori nu e o problemă. Dar contextul era de așa natură încât marca o amenințare pentru lumea occidentală în ansamblul ei”, explică Radu Carp.
„Persoane cu orientări pro-ruse avem și le cunoaștem. Și unii chiar înregistrați cu toate bagajele la serviciile ruse. Știm foarte bine. Problema e că avem și agenți de influență ai Chinei. Asta e mai nou și mai grav, pentru că e greu de făcut o legătură”, mai punctează profesorul Radu Carp.
Tensiuni la București
Amintim că președintele Nicușor Dan s-a limitat la a spune că este vorba despre o vizită a două persoane fizice, care nu au acționat în numele statului român, iar ministrul de Externe Oana Țoiu a subliniat că „România nu este și nu poate fi reprezentată de politicieni care se așează onorați în poză lângă Putin astăzi”.
„Acasă ei vorbesc despre patriotism dar un patriot nu s-ar gudura pe lângă agresor. (…) Au mers acolo ca persoane private și se reprezintă doar pe ei înșiși dar probabil că invitația a fost bazata si pe rolul de foști premieri și indică o intenție de a arăta influența asupra României”, arată reacția șefei MAE.
Premierul Ilie Bolojan a avut o reacție diferită. El este de părere că foștii demnitari trebuie să aibă libertatea de a participa la ce evenimentele la care doresc. „Nu angajează România, pentru că nu au o reprezentare instituțională într-o funcție publică”, a explicat Ilie Bolojan.
O altă reacție mai tranșantă a venit din partea șefului interimar al PSD, Sorin Grindeanu: „Eu, dacă aș fi fost în locul lor în mod sigur aș fi evitat asemenea situații. Dar este opțiunea personală, nu de partid, atât a domnului Năstase cât și a doamnei (n. r. – Viorica Dăncilă). Linia PSD o știți, e pro-europeană”, a spus acesta.