Deficitul bugetar s-a situat la 9% din PIB, iar datoria publică e peste 57%. Pare enorm, dar ar fi aproape neglijabil dacă baza de referință – dimensiunea economiei – ar fi alta. Dacă România ar produce cât poate, raportat la resurse și capital uman, atunci aceleași cifre ar părea mici.
Deficitul este o mare problemă, însă una mai mare e dimensiunea redusă a economiei. Avem un PIB mic raportat la potențial, ceea ce face ca orice dezechilibru să pară uriaș. România se uită la Polonia și oftează. La Varșovia, lecția a fost învățată rapid: au atras capital, au creat infrastructură, au stimulat industria și au lăsat privatul să respire. Bilanțul s-a dublat, economia a crescut, iar datoria și deficitele au început să se estompeze în raport cu un PIB în plină expansiune. Cam așa au rezolvat, în timp, vecinii și aliații noștri de odinioară apetitul pentru îndatorare. Datorie care, la un moment dat, a fost gata-gata să-i ducă la pierzanie.
Întrebarea care se pune la București e simplă: cine bagă banii în noi? Cine pariază pe România ca pe o piață emergentă demnă de capitalul greu al marilor investitori? Pentru că, fără injecții de capital privat, economia rămâne anemică, iar statul – incapabil să colecteze suficient impozit pentru a-și susține serviciile.
Adevărul este că România e încă o zonă de active abordabile, ca urmare a subcapitalizării cronice. Companii cu potențial, terenuri, forță de muncă, infrastructură imobiliară. Toate acestea reprezintă factori care pot atrage capitalul internațional. Doar că România trebuie să își facă temele: stabilitate legislativă, respect pentru proprietatea privată, predictibilitate fiscală și un stat care să nu mai vadă în investitor o pradă de taxat, ci un partener care multiplică valoarea.
Fondurile europene nu rezolvă problema. Ele sunt bani luați politic, coercitiv, de la contribuabilii din alte state. Și, de cele mai multe ori, sunt absorbiți prost, risipiți pe proiecte fără valoare adăugată reală. Capitalul economic autentic vine din altă parte: din decizia unui investitor privat care pariază pe randament. Capitalul nu se alocă pe criterii de compasiune, ci exclusiv pe criterii de profit. Și exact de asta are nevoie România – de bani care caută randament, nu de subvenții ce întrețin status quo-ul.
A vorbi despre investiții private nu înseamnă doar a deschide porțile către multinaționale. Înseamnă și a încuraja antreprenorii locali, a crea piețe de capital funcționale, a stimula listările la bursă și a încuraja creditarea sănătoasă. Polonia a avut curajul să facă asta. Și-a deschis piața de capital, a construit fonduri de pensii care investesc în economie, a atras marile companii să se listeze la bursa din capitală și a devenit un hub financiar regional. România încă se codește.
Citește pe Antena3.ro
A fost stabilită cauza morții lui Felix Baumgartner. Procurorii spun că parapanta era în stare perfectă
România are nevoie de capital nu doar pentru a echilibra cifrele de pe hârtie, ci pentru a genera prosperitate reală. O economie dublată ca dimensiune nu ar însemna doar un PIB mai mare, ci și salarii mai mari, firme mai solide, infrastructură modernă și un stat cu o trezorerie capabilă să își onoreze obligațiile fără să fugă după creșteri de taxe la fiecare criză.
În treacăt fie spus, în trimestrul al doilea din 2025 – chiar înainte de majorările fiscale de după 1 august (TVA, accize, CASS pe pensii mari etc.) – familia medie a cheltuit 2.734 de lei lunar pentru impozite, contribuții, cotizații și taxe, cu 18,5% mai mult decât în perioada similară a anului trecut (2.308 lei) și cu 73% față de trimestrul II 2021 (1.584). În mediul urban, cheltuielile cu impozitele și taxele au reprezentat 3.481 de lei lunar pe familie, cu 23% mai mult decât în perioada corespunzătoare din 2024.
Capitalismul nu e un moft ideologic, ci singura cale logică într-o lume a competiției globale. Capitalul caută teren fertil. Dacă România se dovedește incapabilă să ofere un mediu prietenos, banii se duc în Polonia, în Cehia sau chiar spre piețe mai îndepărtate, dar mai predictibile. Dacă România își joacă însă cartea corect, are șansa de a se repoziționa: un teritoriu vast în Europa de Est în poziția ideală pentru a deveni un centru regional de investiții și inovație. Cu acces la piețele europene, infrastructură energetică și coridoare comerciale, România poate transforma activele în oportunități reale de creștere.
Capitalul e singurul instrument care poate transforma deficitul de azi în surplusul de mâine. Nu retorica politică, nu redistribuirea, nu „banii gratis” de la Bruxelles. Doar capitalul are această putere: să multiplice, să dinamizeze, să ridice o economie din zona de subzistență în zona de prosperitate. Așa cum s-a văzut în Coreea de Sud sau în Taiwan. România trebuie să înțeleagă că nimeni nu are datorii prea mari dacă are venituri pe măsură. Și că deficitele sunt suportabile doar atunci când se raportează la o bază economică solidă.
Astăzi, România arată ca o companie listată la bursă cu active subevaluate și cu perspective bune, dar condusă prost. Investitorii ezită, pentru că nu văd vreo urmă de strategie, management, stabilitate. Dar potențialul există. În clipa în care statul va respecta piața și va înțelege că bunăstarea nu vine din control și taxe, ci din libertate și investiții, bilanțul se va reseta.
România nu trebuie să mai caute bani din mila Bruxelles-ului. Trebuie să-i obțină din instinctul de profit al piețelor. Pentru că acolo unde există profit, e și dezvoltare. Și acolo unde-i dezvoltare, există și un stat capabil să-și plătească facturile.
România are un bilanț atrofiat. Nu pentru că ar fi prea îndatorată, ci pentru că e prea mică pentru resursele și potențialul ei. Miza e clară: atragerea de capital. Cine bagă bani în noi, câștigă!
