Președintele Volodimir Zelenski a vizitat, luni, Casa Albă și, spre deosebire de întâlnirea anterioară, nu a existat niciun incident exploziv în Biroul Oval.
Asta și pentru că, de data aceasta, Donald Trump a lăsat să se întrevadă cum ar putea atinge măreția unui lider al lumii libere: salvând Ucraina, consolidând securitatea Europei și, poate, devenind chiar un candidat adevărat la Premiul Nobel pentru Pace.
Concomitent, un grup de lideri europeni veniți să-l susțină pe Zelenski a impresionat prin unitate, în pofida diferențelor lor ideologice. Pe rând, aceștia au transmis mesaje publice menite să îi ofere lui Trump atât argumente politice, cât și motivația emoțională necesară pentru a rămâne alături de Ucraina.
Întreaga atmosferă a amintit de marile reuniuni politice care, la finalul celui de-Al Doilea Război Mondial, au pus bazele lumii moderne. În opinia multor analiști, așa ar trebui să funcționeze Occidentul – cu un președinte american, în fruntea unei Europe puternice și unite de obiective comune.
Întrebarea care se pune este, însă, dacă această coeziune poate rezista.
Fragilitatea alianței transatlantice și temperamentul imprevizibil al lui Trump fac ca simpla evitare a unui dezastru să fie considerată un progres major, mai ales după concesiile oferite de către administrația americană președintelui rus, Vladimir Putin, care a fost primit pe covorul roșu, săptămâna trecută, în Alaska.
Citește pe Antena3.ro
Răsturnare de situație în cazul accidentului mortal de pe Autostrada A1: Cei doi tineri s-ar fi aruncat îmbrățișați în fața TIR-ului
Luni, la Casa Albă, toți participanții – inclusiv Trump – au încercat să pună accentul pe oportunități și să evite discuțiile sensibile, care ar fi putut distruge întreaga zi.
Seara, liderul de la Washington scria deja pe rețelele sociale despre un posibil summit în trei, pe care ar urma să-l găzduiască în curând, cu participarea lui Zelenski și a lui Putin. Întâlnirea ar putea fi precedată de un dialog direct între liderii rus și ucrainean.
În plus, cancelarul german, Friedrich Merz, a sugerat că o astfel de reuniune ar putea avea loc chiar în următoarele două săptămâni, semn al unei accelerări diplomatice neașteptate.
Într-un alt episod al summit-ului de la Casa Albă, președintele Finlandei, Alexander Stubb, i-a spus lui Trump: „În ultimele două săptămâni am făcut probabil mai multe progrese pentru a pune capăt acestui război decât în ultimii trei ani și jumătate!”
Spre deosebire de alte dăți, nu este vorba despre un lider străin care a încercat să se pună bine cu un președinte american avid de elogii. De data aceasta, este o constatare perfect adevărată.
De acum încolo va fi tot mai greu
Întâlnirile de luni au reprezentat cel mai convingător semnal de până acum că Trump chiar este serios atunci când spune că vrea să pună capăt vărsării de sânge din Ucraina.
De altfel, la sfârșitul zilei, numeroși analiști au căzut de acord, în premieră, că șeful administrației de la Washington poate merită mai mult credit decât primește în momentul de față pentru energia și angajamentul său de până acum.
Ziua a scos însă la iveală și întrebările care, în săptămânile următoare, riscă să devină tot mai presante și care ar putea deraia demersul lui Trump pentru pace, spulberând unitatea Occidentului, spre satisfacția liderului de la Kremlin.
În acest context, au existat multe declarații optimiste despre necesitatea unor garanții de securitate pentru Ucraina, după un eventual acord de pace. Trump a sugerat chiar că SUA ar putea trimite sprijin militar. Nimeni nu a explicat însă concret cum ar funcționa acest mecanism și, mai ales, ce ar fi dispusă Rusia să accepte într-un asemenea aranjament.
Premierul Italiei, Giorgia Meloni, a venit cu ideea unui set de garanții oferite de statele occidentale, inspirate de Articolul 5 al NATO privind apărarea colectivă. Măsura ar funcționa în afara structurilor oficiale ale Alianței, dar ar avea același efect.
Totuși, chiar dacă Trump a dat de înțeles, după întâlnirea din Alaska, că Putin ar fi deschis la astfel de garanții pentru Ucraina, șansele par reduse. Liderul rus duce un război personal pentru a distruge aspirațiile ucrainene de aderare la blocul militar transatlantic și, în acest context, se pune întrebarea de ce ar accepta el un compromis care ar oferi Kievului un fel de „statut NATO” mascat.
Mai mult, cât de solide ar fi asemenea garanții? Chiar ar fi dispuse statele europene să își trimită trupele într-o „forță de menținere a păcii” în Ucraina și, dacă ar fi cazul, să lupte efectiv contra Rusiei pentru a opri o nouă invazie?
Subtextul întregului conflict rămâne, de altfel, teama – atât a administrației precedente, cea a lui Biden, cât și a celei conduse de Trump – ca SUA să fie atrase într-un război direct cu o putere nucleară.
Mai mult, din punct de vedere al liderului american, se mai pune o întrebare: cum ar privi baza electorală MAGA un asemenea angajament extern, în condițiile în care Trump le-a vorbit neîncetat susținătorilor săi despre „dezangajarea” SUA din conflictele aflate în afara granițelor țării.
Sofismul „schimbului de teritorii”
În plus, mai există și problema împărțirii teritoriului ucrainean.
Expresia la modă în noul proces de pace inițiat de Trump este „schimbul de teritorii”, adică redesenarea granițelor pentru a legitima o Rusie extinsă și o Ucraină amputată. Trump i-a înmânat chiar și o hartă lui Volodimir Zelenski, care i-a mulțumit politicos, ca și cum nu ar fi conștient deja de alegerile imposibile ce îl așteaptă în privința pământului apărat până acum cu prețul vieților a zeci de mii de ucraineni.
Potrivit oficialilor care au fost informați despre cele discutate în cadrul întrevederii Trump-Putin din Alaska, liderul de la Kremlin vrea să obțină la masa negocierilor teritorii pe care armata rusă nu a reușit să le cucerească pe front, inclusiv în regiunea industrială a Donbasului.
Este vorba despre o zonă fortificată în mod special de către Ucraina, precum și despre orașe puternic apărate pentru a ține Rusia la distanță. Zona este considerată vitală din punct de vedere strategic pentru a descuraja viitoare atacuri ale rușilor asupra altor teritorii ucrainene.
Expresia „schimb de teritorii” ascunde, de fapt, o realitate crudă: Ucraina ar ajunge să negocieze părți din propriul teritoriu. De cealaltă parte, Putin ar obține regiuni strategice extrem de importante și ar „ceda”, în schimb, districte mai puțin importante, deja ocupate. După toate criteriile, acesta nu este un târg echitabil.
Astfel de aranjamente provoacă rupturi istorice și pun bazele unor conflicte viitoare, așa după cum o dovedește din plin recenta situație din Orientul Mijlociu.
În cazul de față, acest aranjament ar însemna ca autoritățile de la Kiev să transmită unui număr de zeci de mii de ucraineni că trebuie fie să-și părăsească locuințele, fie să accepte să devină cetățeni ruși.
Iar Zelenski ar trebui să le explice părinților celor căzuți pe câmpul de luptă de ce au murit copiii lor pentru apărarea unor teritorii ce ar urma să fie predate Rusiei.
Există și variante mai ambigue, prin care s-ar putea evita recunoașterea oficială a unor teritorii disputate, înghețând practic războiul – după modelul Peninsulei Coreea sau al Germaniei divizate în timpul Războiului Rece.
Chiar și aceste opțiuni par însă imposibil de prezentat publicului ucrainean. De aici și atmosfera aproape ireală a discuțiilor de luni.
Din această perspectivă, o serie de analiști politici și foști demnitari americani remarcau că, deși toți participanții la întâlnirile de la Casa Albă se aflau într-o dispoziție excelentă, accentul pus pe întrevederile propriu-zise demonstrează, de fapt, lipsa de substanță a acestora.
În acest context, orice efort major de pace pare fără speranță încă de la bun început.
Câteodată, singura soluție pentru a depăși blocajele este crearea unei dinamici proprii, apreciază aceiași experți. Din acest punct de vedere, graba lui Trump de a convoca reuniuni la nivel înalt poate căpăta un sens. Poate că, dacă liderul american reușește să ducă părțile implicate în conflict suficient de departe pe drumul către pace, întoarcerea va deveni imposibilă.
Cu toate acestea, la un moment dat, prăpăstiile imposibil de trecut vor trebui totuși traversate.
„Nu cred că ceea ce trăim acum, când toată lumea pare să participe la o formă de diplomație fantasmatică, este sustenabil.”, remarca, ieri, Michael Kimmage, analist la „Wilson Center” și autor al volumului „Collisions: The Origins of the War in Ukraine and the New Global Instability” („Coliziuni: Originile Războiului din Ucraina și Noua Instabilitate Globală”).
Schimbarea la față a șefului Casei Albe
Când Trump a revenit la Casa Albă, mulți susținători ai Ucrainei se temeau că noul lider american va abandona acest stat în fața agresiunii ruse.
Președintele rămâne, de altfel, reticent atunci când vine vorba despre aprobarea unor pachete masive de ajutor militar american, precum cele care au salvat Kievul în 2022, după invazia lansată de Moscova.
Între timp, Trump a investit însă o parte considerabilă din credibilitatea sa politică în încercarea de a pune capăt unui război pe care acum recunoaște că l-a subestimat, după ce promisese, în campania prezidențială, că-l va opri „în 24 de ore.
În timp ce, luni, eforturile diplomatice se derulau la cel mai înalt nivel la Casa Albă, sirenele antiaeriene răsunau la Kiev, iar atacurile aeriene ale rușilor erau reluate cu intensitate maximă, amintind participanților la summitul din Washington de realitatea crudă a frontului.
În Biroul Oval, Trump și-a controlat eventualele ieșiri temperamentale în timpul unei conferințe comune cu Volodimir Zelenski, deși jurnaliști de la posturile conservatoare au încercat să-l provoace.
Apoi, el a jucat rolul clasic al unui președinte american, cel de gazdă a liderilor transatlantici. Deși obișnuiește să-și trateze aliații ca pe adversari, de data aceasta a părut să le arate un respect real. Pentru o clipă, Trump s-a înscris în tradiția internaționalistă a unor președinți precum Dwight Eisenhower, Ronald Reagan sau George H.W. Bush.
„Cu toții muncim pentru același scop, un scop foarte simplu: vrem să oprim vărsarea de sânge, să rezolvăm această situație.”, a spus Trump.
Legătura cu Putin
Au existat însă și momente mai puțin plăcute, care au reaprins întrebările legate de loialitățile reale ale lui Trump în procesul de pace.
O conversație redată din greșeală de un microfon deschis l-a surprins pe Trump spunându-i președintelui francez, Emmanuel Macron, că Putin „vrea să facă o înțelegere pentru mine”.
Replica a fost imediat interpretată ca o dovadă de naivitate periculoasă față de un lider care a declanșat un război sângeros și neprovocat și care este obsedat de refacerea mitului „măreției ruse”.
Mai mult, Trump a suspendat discuțiile cu liderii europeni pentru a avea o convorbire telefonică cu Putin.
Acest tip de comportament explică de ce omologii săi europeni s-au grăbit să traverseze Atlanticul într-un timp record. Suspiciunile lor persistă atât asupra capacității lui Trump de a discerne capcanele întinse de către liderul de la Kremlin, cât și asupra angajamentului său față de securitatea occidentală.
Cu toate acestea, nimeni altcineva nu se poate poziționa între Zelenski, liderii Europei și Putin. Dacă va exista vreodată un acord de pace, probabil va fi datorită felului în care Trump combină carisma personală cu pârghiile de putere ale Americii.
Este o abordare extrem de neortodoxă, iar șansele de reușită rămân incerte.
Analistul Michael Kimmage avertizează că strategia ar putea să se prăbușească sub propriile contradicții: „Trump încearcă să fie totul pentru toți: se întâlnește cu Putin, îl primește cu brațele deschise și pare să ajungă la o înțelegere. În același timp vorbește despre angajamente de securitate pentru Ucraina și îi laudă pe liderii europeni pentru sprijinul lor. Nu există detalii concrete. Totul se bazează pe promisiuni, iar promisiunile se contrazic între ele.”
Cât timp mai poate jongla Donald Trump cu toate aceste contradicții? Mii de vieți depind de acest răspuns.
››› Vezi galeria foto ‹‹‹
