Două universități românești în top 1000
Concret, doar Academia de Studii Economice București și Universitatea de Medicină și Farmacie Carol Davila București au reușit să se plaseze în top 1000, la poziția 801-1000.
„Academia de Studii Economice din București se situează, pentru al șaptelea an consecutiv, pe locul 1 în România, conform ediției 2026 a prestigiosului clasament internațional Times Higher Education World University Rankings (THE WUR 2026). ASE, liderul învățământului superior economic, de business și de administrație publică din România și Sud-Estul Europei, își confirmă, astfel, statutul de cea mai prestigioasă universitate din țară în evaluarea Times Higher Education, care măsoară excelența academică globală.”, a transmis ASE printr-un comunicat de presă.
ASE și UMF Carol Davila se poziționează pe primul loc în topul universităților din România. Foto: Facebook
Și UMF Carol Davila se laudă cu această realizare: „Pentru al treilea an consecutiv, Universitatea de Medicină și Farmacie “Carol Davila” din București, alături de Academia de Studii Economice din București se situează pe poziția 801-1000 în clasamentul Times Higher Education, fiind cele mai bine poziționate universități din România.”
„Ne onorează și ne responsabilizează deopotrivă. Această performanță este rezultatul efortului comun al cadrelor didactice, cercetătorilor, studenților și partenerilor instituționali care, prin munca lor, prin pasiune și profesionalism, mențin Universitatea noastră în elita educației medicale internaționale.”, a transmis rectorul Universității de Medicină și Farmacie ”Carol Davila” din București, Prof. Univ. Dr. Viorel Jinga.
Recomandări
Șeful Armatei, generalul Gheorghiță Vlad, a răspuns cât rezistă România în fața unui atac rusesc: „Rusia va utiliza toate metodele pentru a-și atinge scopurile”
ASE și UMF Carol Davila se poziționează pe primul loc în topul universităților din România. Foto: Facebook
Așa cum s-a întâmplat și în anii precedenți, universitățile din România rămân în ultima parte a topului global, dintr-un total de 2.191 de universități incluse.
Din cele 30 de instituții românești care au raportat date, doar 22 au fost incluse în clasament, iar aproape toate universitățile românești apar în partea de jos a topului.
În intervalul 1001-1200 se situează Universitatea din București și UMF Craiova, iar între 1201-1500 apar Universitatea Babeș-Bolyai, UMF Iuliu Hațieganu și USAMV Cluj-Napoca.
Restul universităților raportate au coborât sub pragul 1500 sau nu au fost incluse.
Top universități din România (THE 2026)
- ASE București – poziția 801-100
- UMF Carol Davila București – poziția 801-1000
- Universitatea din București – poziția 1001-1200
- UMF Craiova – poziția 1001-1200
- Universitatea Babeș-Bolyai Cluj-Napoca – poziția 1201-1500
- UMF Iuliu Hațieganu Cluj-Napoca – poziția 1201-1500
- USAMV Cluj-Napoca – poziția 1201-1500
România rămâne astfel reprezentată modest, cu doar șapte universități în top 1500, în comparație cu zece în ediția precedentă.
Care sunt cele mai bune universități din lume
Clasamentul global al Times Higher Education 2026 e dominat de instituții din SUA și Marea Britanie, primele zece poziții fiind ocupate de universități precum University of Oxford, MIT, Princeton, Cambridge și Harvard.
Top universități la nivel global (THE 2026 – primele 10 poziții)
- University of Oxford (Marea Britanie)
- Massachusetts Institute of Technology (SUA)
- Princeton University (SUA)
- University of Cambridge (Marea Britanie)
- Harvard University (SUA)
- Stanford University (SUA)
- California Institute of Technology (SUA)
- Imperial College London (Marea Britanie)
- University of California – Berkeley (SUA)
- Yale University (SUA)
Autorii notează că universitățile europene pierd teren, cu scăderi importante în Germania, Olanda și Franța, în timp ce universitățile nordice din Danemarca, Finlanda și Norvegia câștigă vizibilitate.
Din Europa au fost incluse 700 de universități, cele mai multe din Marea Britanie (109), Rusia (80), Spania (57), Germania (55), Italia (54) și Franța (48). În Europa Centrală și de Est, Polonia are cea mai mare reprezentare (42), aproape dublu față de România și Ucraina (câte 22).
Recomandări
Viktor Orban, cu un pahar în mână, cântă într-un local din Cluj: „Nu plecăm de aici”. Ce a sărbătorit premierul maghiar I VIDEO
Indicatorii utilizați pentru clasament includ calitatea predării, mediul de cercetare, calitatea cercetării și gradul de internaționalizare.
Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
ABONEAZĂ-TE
Urmărește cel mai nou VIDEO