Statul român nu-și mai poate proteja cetățenii, iar sistemul TollRo arată cum nu funcționează niciun sistem. Deși mai trebuia să aștepte finalizarea verificărilor, sistemul de taxare a camioanelor a fost implementat sub presiunea Guvernului Bolojan, pe repede-înainte, cu scuza că România ar pierde 600 de milioame de euro din PNRR, din cauza altor calcule greșite de la început, la fel ca în cazul Legii salarizării. Transportatorii au protestat, pe 30 septembrie, înainte de lansarea oficială a sistemului nonfuncțional TollRo, la ora 0.00, pe 1 octombrie. Haosul declanșat de guvern continuă, iar pe lângă erorile din sistem mai există și pericolul clonării aplicației TollRo, astfel încât șoferii de camion și firmele de transport ar putea rămâne fără banii din conturi.
În seara de 30 septembrie, mai mulți transportatori din toată țara au anunțat proteste față de noul sistem de taxare TollRO care a fost deschis la ora 0.00, ieri, deși se știa cănu funcționează.
Sursele Jurnalul au explicat că după anunțul protestelor, ministrul interimar al Transporturilor, Radu Miruță, a comunicat Companiei Naționale de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR) – care administrează acest sistem – să le comunice transportatorilor că nu vor fi amendați dacă nu se pot înscrie în aplicație.
Totul s-a făcut în cea mai mare grabă: normele de aplicare a legii pentru implementarea TollRo s-au scris cu doar câteva ore înainte de lansarea oficială a aplicației, s-au publicat pe repede-înainte în Monitorul Oficial, dar nici măcar nu s-au discutat cu transportatorii. Discuția a avut loc ulterior, ieri, de la ora 13.30, pentru a se stabili modul în care ar putea să nu fie amendați cei care nu se pot înscrie în aplicația TollRo.
Goana după banii din PNRR, cu orice preț
Guvernul Bolojan nu a ținut cont de nevoia de verificare a sistemului electronic TollRo, care dă erori grave. Nu a răspuns nici măcar solicitărilor venite din partea CNAIR și a transportatorilor de a amâna implementarea și aplicarea amenzilor până la 1 aprilie 2027. Singurul argument a fost nevoia de a respecta angajamentele din PNRR, la data stabilită, pentru a nu se pierde o sumă imensă – între 300 și 600 de milioane de euro, pentru întârzieri. Este o situație similară cu cea a Legii salarizării, în care Guvernul Bolojan arată că românii pot fi sacrificați pentru greșelile celor care au scris și și-au asumat acest plan.
Pentru a porni la data și ora stabilite în PNRR, totul s-a făcut în mare grabă. Seara, cu puțin înainte de intrarea în vigoare a sistemului TollRo, CNAIR le comunica transportatorilor că nu se vor aplica amenzile, acolo unde sistemul dă erori. Întrebat de Jurnalul care va fi procedura pentru neaplicarea amenzilor, purtătorul de cuvânt al CNAIR, Alin Șerbănescu, a explicat că se va face „în baza legii și a normelor metodologice, dacă utilizatorii nu pot achizitiona TollRo din cauze tehnice”, dar reprezentanțiiConfederației Operatorilor și Transportatorilor Autorizați din România (C.O.T.A.R.) au spus că normele de aplicare nu prevăd nicio procedură de scutire de amendă, ci doar de aplicare a amenzilor, ceea ce ar trebui să lămurească MT și CNAIR.
Promisiuni din partea autorității
COTAR a cerut, în repetate rânduri, amânarea aplicării noului sistem TollRo, până când va fi funcțional și recepționat, pentru că se cunoaște faptul că acum are erori grave. Nu a fost nici măcar finalizată perioada de pilotare, nu s-au remediat erorile și nu se poate garanta funcționarea corectă, atunci când vor fi aplicate amenzi.
Nu s-a respectat nici măcar nevoia de informare corectă a celor care trebuie să se înscrie în această nouă aplicație, astfel încât ar putea fi obligați să plătească amenzi fără a fi vinovați.
„Transportatorii nu știu clar ce obligații au și cum le pot respecta, începând din această noapte, de la ora 0.00, când se lansează oficial TollRo. Un sistem de această amploare trebuia testat, recepționat și validat înainte de a deveni obligatoriu. Noua reformă pe care ne-o impune guvernul aduce și o creștere de tarif fără precedent. Taxa de drum crește cu peste 400% față de nivelul actual. Tariful nu respectă ce s-a negociat cu asociațiile de profil, iar dialogul social a fost ignorat din nou. O asemenea creștere se va regăsi în costul transportului și, în final, în prețurile plătite de toți românii”, transmitea COTAR, cu doar câteva ore înainte de miezul nopții de 1 octombrie, când a fost lansat oficial noul sistem TollRo.
Dar și CNAIR transmitea, simultan, că le promite șoferilor și firmelor de transport că nu se vor aplica amenzi generate de erorile sistemului. Mai mult, autoritatea a cerut Guvernului amânarea implementării până la 1 aprilie 2027, unul dintre argumente fiind cazul Olandei, unde s-au descoperit erori de sistem chiar și după o perioadă de pilotare de 3 ani – în România fiind de numai două săptămâni, deși contractual ar fi trebuit să dureze cel puțin o lună.
Pericolul furtului, prin aplicațiile „clonă”
Până acum a rămas doar ca promisiune din partea CNAIR faptul că nu vor fi amendați cei care nu-și vor putea plăti rovinieta TollRo și dacă șoferii nu se vor putea înmatricula în aplicație din cauza platformei.
Citește și:Guvernul îi sacrifică pe transportatori, pentru a salva 600 de milioane de euro din PNRR. România lucrului prost făcut: TollRo – noua taxă de drum, pornită de Bolojan, deși dă erori grave
Dar ar mai fi o problemă descoperită de un expert în infracțiuni pe internet: clonarea aplicației și furtul banilor din conturile șoferilor și ale firmelor de transport, deoarece statul nu a făcut nimic pentru a-i informa pe aceștia în legătură cu pericolul, deși s-a întâmplat deja, în cazul Ghișeul.ro care a fost clonat de nenumărate ori și românii au devenit victimele hoților.
Sorin Stănică, președintele Asociației pentru Cooperare în Prevenirea Criminalității PreveHub, a explicat, pentru Jurnalul, că a căutat aplicația TollRo și a găsit doar o primă clonă a acesteia, cu doar câteva ore înainte de lansarea oficială.
Specialistul îi avertizează pe șoferii de camion și pe patronii firmelor de transport că prin aceste metode de clonare a site-urilor și a aplicațiilor, conturile lor pot fi golite, după ce își înscriu datele într-un sistem paralel, crezând că au de plătit o amendă.
Citește pe Antena3.ro
Surse: Nicușor Dan are nume-surpriză pe lista de posibili premieri. De ce scad șansele pentru Grindeanu și Nazare și ce fac USR și AUR
https://jurnalul.ro/thumbs/amp/2026/10/02/tollro-lansat-cu-erori-aplicatie-clona-cnair-amenzi-transportatori-19029672.jpg