Tradițiile și religia în contextul politic
Irina Rimes a vorbit, într-un interviu acordat pentru Context.ro, despre ce înseamnă pentru ea democraţia și dreptul de vot.
Aproximativ 3,3 milioane de cetățeni ai Republicii Moldova sunt chemați duminică, 28 septembrie, la urne pentru a vota în alegerile parlamentare. Vor fi aleși cei 101 deputați ai Parlamentului Republicii Moldova, pentru o perioadă de patru ani. Pragul electoral este de 5% pentru un partid, 7% pentru o alianță electorală și 2% pentru un candidat independent.
„Cred că democrația este o chestie care se construiește, care se protejează”, spune Irina Rimes. Artista subliniază că pentru ea, ziua de votare este foarte importantă și recunoaște că a votat tot timpul din diaspora.
Irina Rimes atrage atenția la modul în care sunt folosite tradițiile și religia în contextul politic.
„Eu ţin foarte mult la tradiţiile frumoase (…) Cred că tradițiile sunt importante, pentru că ele consolidează o familie, consolidează un popor. Un popor care are tradiție, care are identitate este mai greu de manipulat sau de dezbinat. Pe de altă parte, mi se pare că în ultimii ani, tradițiile sunt folosite ca arme în contextul politic și asta mă neliniștește profund”, a spus Irina Rimes.
Recomandări
Boris Golovin, fost colonel GRU, omul care a infiltrat în economia românească „investitori” din Rusia. Cu ce politicieni din România s-a combinat în afaceri
„În spațiul nostru românesc, tradiția este îmbinată cumva cu religia și mă neliniștește faptul că tradiția și temele religioase sunt folosite pentru a sensibiliza populația, pentru a simpatiza cu anumite partide politice. În general, extrema dreaptă face treaba asta”, a mai adăugat ea.
Rolul artistului în societate
Irina Rimes a spus și care crede că este rolul artistului în societate, în contextul politic. „Eu tot timpul am spus tare şi răspicat că funcţia artistului în societate este să unească taberele, nu să le dezbine”, a explicat ea, recunoscând că „până şi Biserica în momentul ăsta mi se pare că este politizată şi e un lucru trist”.
„Arta este singurul mod de exprimare care nu se poate subjuga, care nu se poate apleca, nu se poate îngenunchea, despre niciun partid și nicio viziune politică”, a punctat ea.
Artista a precizat și cum își dorește să fie Republica Moldova pe viitor.
„Mi-aş dori să locuiesc într-o ţară în care statul de drept și libertatea presei sunt un standard, e ceva normal. Nu cred că e doar o strategie economică să intrăm în Uniunea Europeană. E și vorba de securitate. (…) În partea cealaltă, eu văd doar logica forței. Și, pentru mine, alegerea este clară. Eu sper să fie clar și pentru ceilalți cetățeni și să facă alegerea bună pentru Republica Moldova, pentru țara lor”, a subliniat ea.
Unde pot vota cetățenii moldoveni în România
Alegătorii își vor putea exercita dreptul la vot, duminică, în intervalul orar 7:00 – 21:00. Autoritățile au deschis 2.274 de secții de votare, dintre care 1.973 pe teritoriul Republicii Moldova, inclusiv 12 pentru locuitorii din regiunea separatistă prorusă Transnistria, și 301 în străinătate.
Cele 301 secții de votare din străinătate au fost deschise în 41 de state. Cele mai multe secții de votare în străinătate sunt în Italia (75), urmată de Germania (36), Franța (26), Marea Britanie (24), România (23), SUA (22) și Spania (15). Doar două secții au fost deschise în Rusia, din rațiuni de securitate.
Lista secțiilor de votare în străinătate poate fi consultată aici.
Cele 22 de secții de votare din România sunt deschise în 14 localități. Astfel, cetățenii moldoveni aflați în România pe data de 28 septembrie pot vota în următoarele orașe: București, Iași, Brașov, Bacău, Baia Mare, Galați, Cluj-Napoca, Constanța, Craiova, Suceava, Sibiu, Oradea, Timișoara și Târgu Mureș.
Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
ABONEAZĂ-TE
Urmărește cel mai nou VIDEO