În vara anului 2002 am efectuat împreună cu soţia mea o excursie de două săptămâni în R.P. Chineză. Una din primele noastre deplasări a fost în “Oraşul interzis” din centrul Capitalei, aceasta durând “o zi-lumină” de la deschiderea până la închiderea programului de vizitare a obiectivului emblematic al Beijingului.
Acolo fusese palatul imperial chinez de la Dinastia Ming până la sfârşitul Dinastiei Qing (1420-1920). Complexul sub forma unui dreptunghi cu laturile de 961 de metri este format din 980 de clădiri cu 8.886 de grupuri de camere dispuse pe o suprafaţă de 72 de hectare. Construirea sa, la care au participat peste un milion de lucrători, a durat 14 ani. Materialele utilizate au fost: buşteni de lemn preţios adus din junglele aflate în Sud-Vestul Chinei; blocuri imense de marmură extrase din carierele de lângă Beijing; mii de cărămizi de aur şi cărămizi speciale arse în cuptoarele de la Suzhou. Casa Imperială a avut nu mai puţin de 24 de “locatari” de rang suprem: 14 Împăraţi din Dinastia Ming şi 10 Împăraţi din Dinastia Qing.
Îndelungata biografie a măreţului edificiu a cuprins în perioada ultimelor două secole ale istoriei moderne următoarele momente mai importante: *în timpul celui de-al “Doilea Război al Opiumului”/1860 forţele militare anglo-franceze au ocupat Oraşul interzis, păstrându-l până la încheierea războiului; *pe vremea “Răscoalei Boxerilor”/1900 Împărăteasa Văduvă Cixi a fugit din acel oraş, acceptând ca el să fie ocupat de Puterile Tratatului până în anul următor; *odată cu abdicarea ultimului Împărat al Chinei, Puyi/1912 Oraşul interzisa încetat să mai fie centrul politic al ţării; conform unui acord cu noul guvern republican, Puyi a rămas în Curtea Interioară până ce a fost evacuat după lovitura de stat din 1924, iar Curtea Exterioară a fost introdusă în circuitul public; *s-a înfiinţat Muzeul PalatuluiImperial/1925; *patrimoniul naţional a fost evacuat din Oraşul interzis din cauza invadării Chinei de armata japoneză/1933; *după proclamarea R.P. Chineze/1949 Oraşul interzis a suferit unele distrugeri, mai ales în timpul “Revoluţiei Culturale”, dar acest proces a fost oprit de fostul premier chinez Zhou Enlai; *U.N.E.S.C.O. a declarat fostul palat imperial ca “patrimoniu mondial” datorită importanţei sale în dezvoltarea culturii şi arhitecturii chineze/1987.
i) Zidurile şi Porţile
Oraşul interzis este înconjurat de un zid de fortificaţie înalt de 7,9 metri şi de un şanţ cu adâncimea de 6 metri şi lăţimea de 52 de metri. La cele 4 colţuri ale Zidului se află Turnuri cu 72 de creste care reproduc Pavilionul Prinţului Teng şi Pavilionul Cocorului Galben ce apăreau în picturile din timpul Dinastiei Song. Porţile au următoarele denumiri: Poarta Meridian; Poarta Puterii Divine; Poarta Glorioasă de Est; Poarta Glorioasă de Vest; Poarta Armoniei Supreme.
ii) Curtea Exterioară/Secţiunea de Sud
Intrând pe Poarta Meridian se ajunge într-o mare piaţă unde Râul Interior al Apei de Aur este traversat de 5 poduri. De acolo vizitatorii au acces spre: Sala Armoniei Supreme; Sala Armoniei Centrale; Sala Păstrării Armoniei. De asemenea, ei pot vedea Sălile Eminenţei Militare şi Gloriei Literare. Primul dintre edificiile menţionate constituia centrul ceremonial al puterii imperiale: în tavanul său este fixată o construcţie complicată înfăţişând un dragon încolăcit din gura căruia ieşeau multe bile de metal dispuse ca un candelabru.
iii) Curtea Interioară/Secţiunea de Nord
În acest perimetru se găseau locuinţele Împăratului şi ale familiei sale. Conform tradiţiei Împăratul considerat “Fiu al Cerului” putea avea: 3 neveste principale; 6 favorite; 72 de concubine de rang mai puţin important. Acolo am văzut: Palatul Purităţii Cereşti, Palatul Liniştii Pământeşti, Sala Uniunii, Palatul Longevităţii Liniştite.
Intrarea în ultimul palat menţionat este marcată de Paravanul celor Nouă Dragoni alcătuit din numeroase ţigle lustruite. Din nefericire, la momentul vizitei noastre acest Pavilion se afla în plin proces de restaurare de către autorităţile locale în parteneriat cu World Monuments Fund, iar procesul respectiv urma să se finalizeze în anul 2017.
iv) Zone adiacente
Oraşul interzis este înconjurat de fostele Grădini Imperiale, precum şi de două Sanctuare: Templul Strămoşilor Imperiali/Altarul Imperial al Familiei şi Altarul Imperial de Stat unde Împăratul venera spiritul străbunilor săi şi spiritul naţiunii; la ora actuală cele două locuri au alte destinaţii: Casa de Cultură a Muncitorilor şi Parcul Zhongshan(în onoarea revoluţionarului Sun Yat-Sen).
În partea sudică se află celebra Poartă Tiananmen decorată cu un mare portret al fostulul lider Mao Zedong care este flancat de două lozinci: “Trăiască Republica Populară Chineză” şi “Trăiască Marea Unitate a Popoarelor Lumii”.
În vizita noastră am beneficiat de multe informaţii oferite cu amabilitate de o simpatică însoţitoare de limba engleză, fiind bucuroasă că avea prilejul de a se întâlni cu doi cetăţeni din România:
– Culoarea galbenă era culoarea împărătească şi de aceea majoritatea acoperişurilor clădirilor au ţigle galbene lustruite existând doar două exceptii: Biblioteca din Pavilionul Profunzimii Literare cu ţiglele negre, culoare asociată cu apa; Reşedinţa Prinţului Moştenitor cu ţiglele verzi deoarece verde se asocia cu lemnul, deci cu ideea de creştere.
– Referitor la semnificaţiile unor cifre ce se regăsesc în structura arhitecturală a Oraşului interzis am aflat următoarele: Sălile principale din cele două Curţi sunt aranjate fără excepţie în grupuri de 3, forma trigramei Qian = Cerul, iar Reşedinţele din Curtea Interioară sunt aranjate în grupuri de 6, forma trigramei Kun = Pământul.
– Crestele acoperişurilor edificiilor văzute sunt decorate cu un şir de mici statuete, condus de un călăreţ pe o pasăre Phoenix care este urmat de un dragon; numărul acestor statuete putea fi de 3 sau 5, doar în Sala Armoniei Supreme fiind acceptată cifra 10.
O parte însemnată a programului am dedicat-o vizitării colecţiilor imperiale Qing din Muzeul Palatului. Din prospectul în limba chineză am aflat că există peste un milion de valoroase opere artistice şi istorice: piese de ceramică şi de porţelan alb şi albastru; picturi; obiecte de bronz; piese de jad; ceasuri mecanice medievale; obiecte emailate; sigilii; stele; cărţi şi hărţi rare ş.a. Atenţia ne-a fost atrasă de prezenţa unui exponat extraordinar: o sculptură minusculă pe un sâmbure de măslină înfăţişând o barcă unde se aflau 8 pescari; pe fundul bărcii era încrustată o poezie alcătuită din 300 de caractere chinezeşti! Numai un geniu înzestrat cu o incredibilă meticulozitate şi răbdare ar fi putut executa o asemenea minune!
Evoluţia Timpului a consacrat o substituţie salutară: Oraşul cândva interzis a devenit un obiectiv accesibil zecilor de milioane de cetăţeni chinezi şi de turişti veniţi de pretutindeni. Sunt fericit că printre vizitatorii lumii se aflau într-o zi de august a anului 2002 autorul articolului de faţă împreună cu regretata sa soţie Maria Cornelia. Sper ca aceste însemnări să se constituie într-o invitaţie adresată cititorilor de a include în deplasările lor viitoare în marea ţară din Asia acest important obiectiv turistic.
Am scris articolul cu prilejul sărbătoririi “Zilei Naţionale a Republicii Populare Chineze”/1 Octombrie.