Ce sensuri ascunde numele Madrid, capitala Spaniei?

Să-i descoperim dar povestea numelui, depănată minunat de distinsul etnolog Gheorghiță Ciocioi: „Izvoarele – acesta este numele Madridului. La origine, unul arab – Mayrit/Majerit (secolul al IX-lea). Provine din arabul mayra (izvoare/pâraie – cel mai adesea subterane). În tălmăcire: «locul multor izvoare/pâraie». Unul al abundenței apelor. Mottoul (din vechime) orașului: «Pe apă am fost zidit…». După unii cercetători, numele Madridului ar mai putea proveni din latină: matrix – «sursă», «râu mamă», «matrice». Combinat cu sufixul arab -it. «De temelie», rămâne, totuși, teoria originii numelui capitalei Spaniei din arabă. N-am fost niciodată în «Izvoarele» astea. Ca un făcut! Deși atâția consăteni de-ai mei s-au mutat din Plopi la Izvoarele, vorbind poate mai bine spaniola decât româna – după amar de ani de ședere acolo.”

Mormântul lumii patimilor

În continuare, un cuvânt cu origine poate uitată ori pierdută – chilie: „Cameră mică dintr-o mănăstire în care locuiește un monah ori o monahie. Cu înțelesul, de asemenea, de mai multe locuințe sărăcăcioase, care țin de o mănăstire – în care se nevoiesc monahi. «Chilia» a parcurs un drum lung până la a se reîntoarce acolo de unde a plecat (latina vorbită în Carpați, în cazul nostru). Numele provine din latinescul cella – cămăruță, celulă de închisoare, dulap. Din celo («a ascunde, a tăinui»). Locuința unui călugăr se numea inițial μοναστήριον (monastɛ᷄rion – «loc de însingurare»), cuvântul «alunecând» apoi către înțelesul de «așezare comună pentru mai mulți monahi». Mica odaie a monahului va fi numită astfel prin cuvântul latin cella (în greacă – κέλλα, κελλίον – kella, kellion). Preluat de slava veche ca kelija (келия). În română, azi, chilie. Încăperea strâmtă care desparte pe monah de lume e văzută în literatura monastică asemenea unei temnițe ori a unei celule dintr-o închisoare, ca «mormânt» al lumii/ patimilor.

De la izbăvi la zăbovi

Alt cuvânt cu înțelesuri uitate – izbăvi (cel din Rugăciunea Domnească): „Termen slav, cu înțelesul de a mântui, a salva, a elibera, scăpa de ceva (de boală, de chin etc). Mântuitorul este numit adeseori, în scrierile religioase, Izbăvitor. Izbavia (medio-bulgar) ori izbaviti (în vechea slavă), provin din proto-slavul baviti – formă cauzativă a lui bîti = a fi, a exista. (Ad litteram: a fi pricină a existenței/ a unei stări a ființei). Particula iz, bine cunoscută în toate limbile slave, are înțelesul de din/ dintru. Așadar, «a scoate dintr-o anume stare»/ «existență» pentru o alta, «a salva» din ceva/ de cineva, a mântui. Altfel, verbul bavia însoțit de particula za capătă înțelesul de a rămâne într-o anume stare, a întârzia, dând în românește cuvântul «zăbovi». O rămânere mai îndelungă într-o stare a dat în slavă termenul de petrecere, uitare de sine, distracție (zabavlenie). Fiind pro (za), dându-ți acordul pentru această rămânere/petrecere.”

Încălcare a sacrificiului

Tot aici: „Slavul izbaviti e întâlnit și în Rugăciunea Domnească, prin care cerem Părintelui Ceresc să fim izbăviți de cel rău/ viclean. Salvați din «starea» (din «a fi» sub influența) stăpânirii lui. Împărăția și slava fiind ale Celui Preaînalt. Dincolo de dimensiunea existenței în care vrăjmașul ne caută pierzarea.” În siaj, termenul „greșeală”: „Numele «păcatului» este redat în limba greacă prin αμαρτία (hamartia) = abatere, ratare a țintei, eroare. În latină, peccatum (pecco, de la pes = picior; cos = greșit, șchiop, subțire) însemna întru început o încălcare a sacrificiului, prin aducerea unui animal cu defecte ascunse, căpătând mai târziu înțelesul de încălcare a conștiinței, a Legii, ceva ce nu trebuie făcut, o faptă împotriva Dumnezeirii.

Arderea conștiinței

Mai mult: „«Greșeală», în românește, provine din vechea slavă, unde grěxъ (greh) are înțelesul de păcat, termenul cunoscând o serie de variante apropiate de română (cu osebire în medio-bulgară). După părerile mai multor slaviști, cuvântul dat își are originea în grěti/greia (gorěti) = a arde, ceva care arde – trimițând către «arderea/ mustrarea conștiinței» din pricina încălcării ei, abaterii de la calea cea dreaptă. O încălcare a legii lui Dumnezeu care rănește firea, vătămând, totodată, legăturile dintre oameni. «Greșeală» este prezent și el în Rugăciunea Domnească, unde iertarea de către Dumnezeu este condiționată de iertarea «greșiților noștri».”

Dinspre cel rău/viclean

O expresie mai colorată – „ce mi-e dracu’, ce mi-e lacu’”: „Expresia este întâlnită adeseori în sudul țării (în Oltenia, mai cu seamă). Dacă primul cuvânt e limpede în românește, fiind vorba de «cel rău», cel de-al doilea trezește astăzi nedumeriri. Nu desemnează, desigur, vreun lac/ iaz. E un cuvânt slav, întrebuințat destul de des la sud de Dunăre. Îl aflăm în mai toate scrierile bisericești slavone (și în cele slavo-române). În medio-bulgară, îmbracă diferite forme: лѫкавъ (lăkav’), lakă, lakăv, lak’ etc., ca nume al «celui rău», redându-se prin acesta înțelesul de viclean, cel viclean. Este întrebuințat, de altfel, și în Sfânta Scriptură din unele limbi slave moderne (lăkav/ lukav, lăkavia/ lukavia, astăzi). Mai bine cunoscut din Rugăciunea Domnească. Așadar, totuna”.

Legat de leafă

Ultima tușă a „Dicționarului” de astăzi – numele Biriș: „Regionalism (Transilvania și Maramureș), cu sensul de slugă, argat (la vite, munci agricole grele) a/al unor grofi. Provine din limba maghiară – béres (bereș). «Bér» – «plată», «leafă»; – «es» (sufix) «legat de». «Cel care este legat de leafă». Bér/Bir a fost împrumutat, în maghiară, din turca veche, unde avea sensul de «a da»/«a oferi». Birișul, în Ardeal, era, în general, un lucrător agricol angajat vreme de un an. «Îndeletnicirea» dată va deveni, în timp, nume de familie.”

„«Greșeală», în românește, provine din vechea slavă, unde grěxъ (greh) are înțelesul de păcat, termenul cunoscând o serie de variante apropiate de română (cu osebire în medio-bulgară). – Gheorghiță Ciocioi, etnolog

Madrid este la origine, un nume arab – Mayrit/Majerit (secolul al IX-lea). Provine din arabul mayra (izvoare/pâraie – cel mai adesea subterane. În tălmăcire: «locul multor izvoare/pâraie». – Gheorghiță Ciocioi, etnolog

Mottoul (din vechime) al orașului Madrid: «Pe apă am fost zidit…» – Gheorghiță Ciocioi, etnolog

Birișul, în Ardeal, era, în general, un lucrător agricol angajat vreme de un an. «Îndeletnicirea» dată va deveni, în timp, nume de familie. – Gheorghiță Ciocioi, etnolog

Termenul chilie provine din latinescul cella – cămăruță, celulă de închisoare, dulap. Din celo («a ascunde, a tăinui»). – Gheorghiță Ciocioi, etnolog

››› Vezi galeria foto ‹‹‹

Citește pe Antena3.ro

Un bărbat din Cluj și-a pus camere de supraveghere și a fost uimit să vadă ce făcea menajera când el nu era acasă